Sistemul cardului de sănătate, o bătaie de joc la adresa pacienților și-a medicilor

Sistemul cardului de sănătate s-a blocat din nou în dimineaţa zilei de marţi, 12 ianuarie. Medicii susţin că nu au putut elibera reţete şi trimiteri. Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicină de Familie au precizat că sistemul a devenit nefuncţional de la ora 8, adăugând faptul că serviciile nu pot fi validate întrucât pacientul pleacă cu cardul. Totodată, aceştia au mai menţionat că singurul lucru pe care medicii de familie şi-l doresc este să existe un serviciu alternativ în care să se păoate elibera reţete, atunci când sistemul informatic nu funcţionează.
De cealaltă parte, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au declarat că unul dintre servere s-a blocat, a fost restart, urmând ca sistemul să devină funcţional în cel mai scurt timp. De asemenea, aceştia au ţinut să sublinieze că, la ora actuală, consultaţiile se pot acorda în sistem offline, iar în maximum 72 de ore trebuie introduse în sistem. „În această dimineaţă, la ora 8,36, o componentă hardware s-a defectat şi a provocat întreruperea sistemului PIAS. Componenta a fost izolată şi s-a început procedura de repornire a serverelor de baza de date şi reiniţializarea serverelor de aplicaţie. Estimăm că până la ora 10,30 sistemul va fi complet funcţional. Furnizorilor de servicii medicale, farmaceutice şi dispozitive medicale le recomandăm să restarteze aplicaţiile pe care le folosesc după ce anunţăm repornirea sistemului”, au declarat reprezentanţii Casei. Anunţul privind repornirea sistemului a fost făcut de către conducerea instituţiei în jurul orei 11. „Platforma PIAS a fost repornită şi toate aplicaţiile sunt funcţionale.
Recomandăm furnizorilor de servicii medicale să repornească aplicaţiile folosite asfel încât să se poată efectua reconectarea la PIAS”, a anunţat sursa citată.
Ultimul blocaj al sistemului a avut loc în luna decembrie 2015, când timp de aproximativ 14 ore, acesta a devenit indisponibil în toată ţara. Deşi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au anunţat că Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) se va întrerupe pentru mentenanţă începând din după -amiaza zilei de 5 decembrie, ora 18,30 până în 6 decembrie, ora 8,30, medicii au reclamat faptul că sistemul a început să funcţioneze greoi încă din 3 decembrie, iar în dimineaţa zilei de 4 decembrie a devenit nefuncţional. “Sistemul răspunde mai greu, e o perioadă de raportare, se fac plăţi, e o perioadă dublu încărcată. Consultaţii se pot oferi offline şi apoi ridicate în sistemul informatic al Casei. Am spus-o de fiecare dată. E o perioadă de raportare, ne asumăm. Raportarea şi plăţile trebuie făcute”, a declarat la acea vreme preşedintele Casei.
La scurt timp, reprezentanţii instituţiei precizau că “începând cu data de 05.12.2015, ora 18,30, până în data de 06.12.2015, ora 8,30, platforma informatica PIAS se întrerupe pentru mentenanţă. Furnizorii pot înregistra serviciile prestate în aplicaţiile proprii în modul off-line, iar după ce CNAS va anunţa repornirea platformei informatice, furnizorii pot relua încărcarea on-line a serviciilor efectuate. Intervalul de 14 ore, cât timp este indisponibilă platforma informatică va fi adăugat la cele 72 de ore obligatorii de încărcare a serviciilor on-line”.
Precedenta remediere a platformei informatice a avut loc în urmă cu doar o săptămână. Şi atunci, sistemul cardului naţional de sănătate a devenit nefuncţional timp de circa 14 ore, după ce, la începutul lunii noiembrie, acesta s-a blocat din cauza unor “probleme de comunicaţii”. Blocaje ale platformei au fost înregistrate, la interval de doar câteva zile, şi în cursul lunii septembrie 2015.

Alte articole

One Thought to “Sistemul cardului de sănătate, o bătaie de joc la adresa pacienților și-a medicilor”

  1. Andrei

    Colaborare sigură pentru cei interesati de castiguri suplimentare! Incepeti rapid si fara riscuri, in asa fel incat sa castigati intr-un mod garantat bani mai multi. Oferim contract si tot ceea ce aveti nevoie pentru o activitate relaxanta si de incredere maxima. Pentru mai multe informatii, contactati-ma la adresa de email: stroiuandrei0@gmail.com (dupa andrei este zero)

Leave a Comment