Parcare supraetajată în zona Spitalului Județean

Consiliul Județean (CJ) Sălaj, inițiatorul proiectului de amenajare a parcării și spațiului de agrement din zona Spitalului Județean de Urgență (SJU) Zalău, a început demersurile pentru realizarea unui nivel suplimentar al acesteia. Este vorba despre o extindere, pe verticală a proiectului inițial, care ar face posibilă în acest fel, aproape dublarea numărului de locuri de parcare care sunt în amenajare în acest moment: 91 de locuri de parcare, cu o suplimentare estimată de 80 pentru nivelul suplimentar.

“Dacă la începutul lunii septembrie erau finalizați cei 168 de piloți forați, în acest moment se lucrează la realizarea zidurilor de sprijin și a grinzilor de coronament; demersurile pentru acest nivel suplimentar al parcării, cu situare la nivelul solului, fiind determinate de avansarea celorlalte investiții destinate Spitalului județean care odată finalizate vor aduce servicii medicale noi și astfel o adresabilitate crescută pentru unitatea spitalicească’’, au precizat reprezentații CJ Sălaj.

Proiectul de amenajare a parcării și spațiului de agrement în zona SJU Zalău a fost semnat în 13 iulie. Acesta are o valoare de peste 5,9 milioane de lei, asigurați de la bugetul județului și are ca obiect amenajarea a 91 de locuri de parcare (incluzându-le pe cele destinate persoanelor cu dizabilități și cele pentru mama și copilul), rampa de acces etc. pe o suprafață totală a terenului investiției de peste 3260 mp, peste 1900 mp reprezentând suprafața destinată parcării, precum și amenajarea unui spațiu verde și de agrement. Nivelul nou al parcării pentru care au fost începute demersurile de către CJ Sălaj, propune o suprafață de peste 1900 mp pentru cele 80 de locuri de parcare suplimentare, cu o valoare estimată de aproximativ 2,5 milioane de lei și o durată a execuției previzionată la șase luni.

2 Thoughts to “Parcare supraetajată în zona Spitalului Județean”

  1. Anonim

    deci au vrut sa faca o parcare pe un nivel ? si acuma ii mai pun un etaj/nivel?
    sau trebuia sa fie pe 2 nivele si acuma o sa fie pe 3 nivele ?
    eu nu pot sa inteleg nimic din povestea asta? si nici din acele desene tampite !
    de ce nu au facut ceva kalumea de la inceput? doar carpeli ! cin mai aproba sa mai pui un nivel in plus pe o fundatie gandita fara acel nivel ? sau aproba dir. Florian Florin de la ISC ?
    puteau face o parcare cu 2 niveluri subterane si 2 – 3 niveluri supraterane si pe ultimul nivel, sa se poata amenaja la o adica o terasa cu loc de joaca, spatii de recreere, etc, daca nu exista cerere mare pt parcare
    si sa fie cu plata pe timpul zilei (1 euro/ora 24/24) si cu posibilitatea de a inchiria locuri pe timpul noptii, a cel putin 1-2 treimi din locuri ! si asta la preturi pe masura !! domnia si prostia trebuiesc platite !!
    si sa nu fie la fel de stramta ca si parcarea subterana de la piata, unde trebuie sa fi mare norocossa poti intra cu masina si sa si iesi cu ea nezgariata !!

  2. […] ! Parcare supraetajata in zona Spitalului Judetean din judetul Salaj. Proiectul de amenajare a parcarii si spatiului de agrement in zona SJU Zalau a fost semnat in 13 iulie. Acesta are o valoare de peste 5,9 milioane de lei, asigurati de la bugetul judetului si are ca obiect amenajarea a 91 de locuri de parcare (incluzandu-le pe cele destinate persoanelor cu dizabilitati si cele pentru mama si copilul), rampa de acces etc. pe o suprafata totala a terenului investitiei de peste 3260 mp, peste 1900 mp reprezentand suprafata destinata parcarii, precum si amenajarea unui spatiu verde si de agrement. Nivelul nou al parcarii pentru care au fost incepute demersurile de catre CJ Salaj, propune o suprafata de peste 1900 mp pentru cele 80 de locuri de parcare suplimentare, cu o valoare estimata de aproximativ 2,5 milioane de lei si o durata a executiei previzionata la sase luni. Sursa: magazinsalajean.ro […]

Leave a Comment