În satele din Sălaj se bea apă otrăvită

Aproape o treime din probele de apă, atât din sistemele centralizate cât şi din fântânile din judeţ, recoltate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj şi ai Direcţiei Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj au fost necorespunzătoare. Un număr însemnat de probe au indicat depăşiri la mai mulţi indicatori, printre care amoniac, azotaţi, azotiţi sau substanţe organice. În schimb, nu au fost înregistrate depăşiri ai parametrilor microbiologici.

Potrivit informaţiilor furnizate de Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj, de la începutul acestui an, au fost recoltate şi analizate circa 700 de astfel de probe, din care, cele 346 recoltate din sistemele centralizate care funcţionează în judeţ au avut parametrii de potabilitate conformi. Pe de altă parte, analizele efectuate de specialiştii DSP Sălaj în zonele de risc ale judeţului, în cadrul programelor de supraveghere a calităţii apelor, au relevat parametrii neconformi ai potabilităţii în aproape o treime dintre probele recoltate. „În cadrul programelor au fost recoltate 200 de probe, din totalul cărora 68 au fost necorespunzătoare. Ponderea cea mai mare fiind în mediul rural”, a explicat oficialul DSP Sălaj, adăugând faptul că s-au dat indicaţii pentru remedierea situaţiilor respective, fără a putea, însă, preciza cu exactitate zonele judeţului unde au fost identificate aceste probleme.

Analiza apei costă minim 250 de lei
De asemenea, în perioada menţionată, în laboratorul DSP Sălaj au fost analizate la cerere 105 probe, din care 24 s-au dovedit a fi necorespunzătoare. „Este vorba de surse individuale de apă, respectiv fântâna publică a unei şcoli sau a unui magazin sătesc. La cerere, contra cost, se pot efectua o serie de analize, precum examenul bacteriologic sau fizico-chimic. Însă preţurile diferă, în funcţie de tipul de analiză solicitat. De pildă, cea mai ieftină este analiza prin care se stabileşte dacă parametrii potabilităţii sunt sau nu conformi. Solicitantul trebuie să achite suma de 250 de lei”, a precizat Ligia Marincaş.

Amoniac peste limită în zona păşunilor şi în reşedinţa de judeţ
În schimb, în urma analizelor efectuate, în perioada 1 ianuarie- 30 septembrie, în laboratorul DSVSA Sălaj, au fost depistate doar opt probe neconforme la examenul fizico-chimic. Potrivit informaţiilor furnizate de Vasile Chindriş, purtătorul de cuvânt al instituţiei menţionate, în intervalul precizat, au fost analizate un număr de 964 de probe de apă recoltate de la surse din judeţ, din care 743 prin examen bacteriologic şi 221 prin examen fizico-chimic. „Au fost depistate opt probe neconforme la examenul fizico-chimic cu parametrii depăşiţi la amoniac, azotaţi, azotiţi din surse de apă aparţinând unor exploataţii şi păşuni. Au fost luate măsuri de igienizare şi corectare a parametrilor neconformi”, a precizat reprezentantul DSVSA Sălaj.
Pe de altă parte, în reşedinţa de judeţ apa nici măcar nu se încadrează în parametrii de potabilitate. Conform monitorizării realizate periodic de DSP Sălaj, apa de la toate cişmelele din municipiu prezintă depăşiri ale limitei maxime admise la conţinutul de amoniac, în unele cazuri depăşind până la 20 de ori această limită. Conţinutul foarte mare de amoniac este cauzat de structura subsolului. În acest sens, în urmă cu aproximativ doi ani, Primăria Municipiului Zalău a montat pe aceste cişmele plăcuţe cu rezultatele ultimelor analize disponibile la acea vreme, putându-se observa faptul că, astfel, cantitatea de amoniac găsită în apă depăşeşte limita maximă prevăzută de lege.

Alte articole

5 Thoughts to “În satele din Sălaj se bea apă otrăvită”

  1. bm

    Primaria sa actualizeze placutele , DSP sa le publice pe internet, Dvs, in ziar.Altfel, analizele sunt pro domo.Bani publici cheluiti inutil.

  2. bm

    Spuneti lucruri deosebit de grave, dar haotic, fara precizari. IN ZALAU APA NU E POTABILA??? CARE APA? DE LANGA PASUNI? SA SCRIETI CLAR !

  3. daca apa nu este potabila ce este de facut? la nici o retea nu este apa buna?va rugam sa dati o lista cu cismelele neconforme se poate sa fi ti secretosi si in aceasta privinta care afecteaza sanatatea noastra?

  4. Anonim

    de ce nu faceti publice sistemele si localitatile unde sunt probleme?

  5. aquaticus major

    mai avem nevoie si de un spezialist care sa explice daca
    amoniacul se elimina prin fierbere
    care ste efectul pe termen lung daca consumi apa cu amoniac
    ce germeni/ substante sunt mai periculoase pt copii
    apa de retea cu cat ii mai rea periculoasa decat cea de cismea sau invers

Leave a Comment