Gâlgău, la margine pe harta judeţului, dar şi pe agenda autorităţilor

 

Situaţia unor drumuri din comuna Gâlgău şi mai ales a drumurilor judeţene care străbat satele Chizeni, Fodora şi Dobrocina este una dintre cele mai triste din judeţ. Un drum judeţean care în anul 2015, cu tot accesul la fonduri europene sau bani alocaţi de Guvern, a rămas o potecă de pământ, cu podeţe rupte şi gropi care înghit lejer o roată de maşină, urâţeşte atât harta judeţului, cât mai ales viaţa oamenilor care trăiesc acolo.

Sesizările făcute de localnici, multe la număr, atât la Primăria Gâlgău cât şi către alte foruri au rămas, fără excepţie, fără un răspuns menit măcar să dea speranţă acestor oameni.
Primăria comunală, la rândul ei, se milogeşte de 25 de ani la Consiliul Judeţean (CJ) doar-doar va rămâne cineva impresionat şi va semna, în sfârşit, cu „aprobat”, şi pentru această comună.

„Suntem realmente uitaţi de lume aici”, ne spune primarul Cristian Ungur. „Aceasta este senzaţia pe care o avem. Sunt ani şi ani de când rugăm, pe toate căile posibile să fim sprijiniţi, însă răspunsurile sunt mereu aceleaşi, că suntem „în plan”, că suntem pe liste, că suntem în acte. Noi, la rândul nostru, suntem nevoiţi să găsim răspunsuri pentru oamenii care ne întreabă, ne roagă, şi care pe bună dreptate nu înţeleg de ce mereu le răspundem la fel şi ridicăm din umeri.”
Aproape 300 de oameni au semnat liste şi petiţii pe care le-au trimis şi redacţiei noastre spunându-ne că s-au săturat mereu de acelaşi răspuns.
„Nu sunt bani ni se spune, dar de ce numai pentru noi nu sunt? De ce în alte localităţi s-au găsit soluţii în decurs de doi poate trei ani, iar la noi probabil că va veni una după 30 de ani”, ne întreabă oamenii. „Nu merităm câţiva kilometri de asfalt? Oare cerem atât de mult? Plătim la timp taxele impozitele şi ne numim cetăţeni europeni, însă totul este doar pe hârtie, în viaţa noastră nu se schimbă niciodată nimic, ne-am săturat să auzim aceleaşi cuvinte!”, se plâng oamenii.
„Situaţia acestei porţiuni de drum judeţean nu este singura problemă cu care ne confruntăm. Avem şapte podeţe în comună care stau să se prăbuşească, în gropile care s-au format în ele intră, la propriu, o roată de maşină. Am mai cârpit, am mai „plombat” cum am putut, cu banii rămaşi de pe la deszăpeziri, însă nu poate fi vorba de vreo redresare a situaţiei, indiferent cât de mică ar fi aceasta” a completat primarul din Gâlgău.

Răspunsurile CJ Sălaj către petenţi, dar şi răspunsurile adresate Primăriei Gâlgău, au, totuşi, o undă dătătoare de speranţe în ele. Lucrările de reabilitare a drumului judeţean 109E şi probabil şi celelalte care sunt în această situaţie, urmeaza să demareze, conform CJ, prin Programul Operaţional Regional care a început anul trecut şi se termină în… 2020.
„Ceea ce oamenii din Gîlgău şi din satele aparţinătoare înţeleg mai greu este faptul că noi, ca primărie comunală, nu putem să investim bani într-un obiectiv care nu este al nostru, Curtea de Conturi s-ar sesiza imediat. La ce se întâmplă astăzi în ţară şi la cât suntem de vulnerabili, chiar şi pentru o intenţie bună eşti luat la întrebări. Investiţiile le decid şi le acordă în mod exclusiv Consiliul Judeţean, noi doar depindem de ei şi atât, în această privinţă. Tot ce putem să facem e să mai redresăm şi să întreţinem atât cât putem ceea ce mai poate fi întreţinut”, a încheiat supărat, primarul Ungur.
Nu aruncăm întreaga anatemă pe Consiliul Judeţean, însă un lucru este vizibil şi cât se poate de clar, şi aceasta comună precum şi satele aferente aparţin judeţului nostru. Faptul că sunt aşezate, topografic, spre margine nu trebuie să se regăsească şi în deciziile CJ sau ale celor care pot şi trebuie să ajute şi să susţină şi aceste locuri. Până atunci, oamenii caută căi ocolite, fie prin Rus sau Fodora, fie folosind drumul european, însă acestea însemnă timp, carburant şi răbdare. Dincolo de toate aceste aspecte, oamenii aşteaptã cu ultima urmă de optimism, un semn de la autorităţi. Deşi, dacă de 25 de ani situaţia acestor drumuri este neschimbată, ai nevoie de multă fantezie şi putere să crezi că până la desăvârşirea celor 30 de ani, se va face în sfârşit ceva şi pentru ei.

Leave a Comment