Dorel a dat lovitura la Vîrşolţ: Indicatoare rutiere montate în batjocură

În prag de recepţie a unei investiţii în valoare de peste 400 milioane de lei, primarul comunei Vîrşolţ, Breda Lajos, izbucneşte, trăgând un semnal de alarmă cu privire la o serie de nereguli realizate de către constructorul care s-a ocupat de reabilitarea DN 1H, Zalău-Aleşd.

Edilul se plânge că proiectul a fost întocmit anapoda, astfel că localnicii din Vîrşolţ s-au trezit cu indicatoare rutiere pe proprietăţile lor, în faţa garajelor ori pe trotuarul din faţa caselor. Nici în ceea ce priveşte rigolele, lucrurile nu par să stea prea bine. În lipsa unei înclinaţii corespunzătoare, apa de ploaie nu se scurge, ci bălteşte în şanţuri.
„Pentru 1 noiembrie au programat recepţia, dar eu nu pot fi de acord cu aşa ceva. Este bătaie de joc! Nicăieri în toată România nu vezi aşa ceva”, spune nemulţumit primarul de Vîrşolţ. Acesta susţine că a început să trasmită adrese Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) – beneficiarul lucrării – încă din luna mai a acestui an, însă nu a primit niciodată vreun răspuns.

„Animale” lângă Poliţie
Breda Lajos nu înţelege de ce în imediata vecinătate a Postului de Poliţie a fost amplasat indicatorul de avertizare „Animale”, cu atât mai mult cu cât localnicilor le este interzis să-şi lase animalele pe drumul naţional.
Sătenii arată şi ei cu degetul înspre firma constructoare, atât pentru indicatoarele amplasate în mijlocul trotuarelor, cât şi privinţa rigolelor şi a faptului că au fost desfiinţate trei treceri de pietoni de pe raza centrului de comună.
În urma nenumăratelor presiuni pe care edilul le-a făcut, dar şi ca urmare a semnalelor venite din partea sătenilor, echipajele contructorului s-au apucat de câteva zile să opereze anumite modificări. „Exact în faţa garajului meu, au amplasat un indicator care nu-mi mai permitea să ies cu camionul. Când le-am atras atenţia, mi-au răspuns că aşa prevede proiectul. M-am plâns şi la Primărie, şi în cele din urmă au venit şi l-au mutat înspre şanţ, astfel încât să nu mai fie probleme”, ne-a declarat Nicolae Pocola, care locuieşte la nr. 51. Bărbatul este în continuare nemulţumit, însă din cauza rigolelor realizate necorespunzător şi care nu permit scurgerea apei pluviale.

Indicatoare în curtea sătenilor
Câţiva metri mai încolo, muncitorii s-au văzut nevoiţi să mute de pe proprietatea unui localnic piciorul metalic al unui indicator, după ce persoana în cauza s-a plâns că nu-şi poate construi gardul din cauza stâlpului respectiv.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat, însă, în faţa casei lui Laszlo Zoltan, de la nr. 459. În mijlocul trotuarului tronează stâlpul unui alt indicator de circulaţie, care face imposibilă circulaţia persoanelor cu dizabilităţi, dar şi a mamelor care îşi plimbă copiii în cărucioare. „Nu avem voie să lăsăm pubelele de gunoi pe trotuar, ca să nu încurcăm circulaţia pietonilor; în schimb, pare să nu fie nicio problemă că stâlpii metalici au fost înfipţi în trotuare ori pe proprietatea omului. Iar când le-am atras atenţie cu privire la aceste nereguli, mi-au răspus că dacă vor muşchii lor, mută indicatorul pe hornul casei”, afirmă edilul.
În cursul zilei de ieri, echipele de muncitori aşteptau noile indicaţii din partea superiorilor cu privire la modificările ce au fost aduse proiectului. Aşa se face că lucrătoriilor li s-au dat dispoziţii să astupe o groapă abia săpată în mijlocul trotuarului în vederea „plantării” unui stâlp metalic şi executarea alteia într-o zonă în care să nu încurce pe nimeni.

O singură trecere de pietoni
O altă nemulţumire a primarului vizează trecerile de pietoni. Proiectul investiţiei de reabilitare prevede o singură zebră pe întreaga porţiune din DN 1H care traversează Vîrşolţul, deşi înainte de începerea lucrărilor, în centrul de comună existau patru astfel de marcaje. „Aveam treceri de pietoni în zona centrală, la brutărie, la şcoală şi la intersecţie cu strada Recea. Vom rămâne cu una singură, şi aia, într-o curbă. În condiţiile acestea, oamenii vor avea de parcurs chiar şi doi kilometri ca să poată ajunge la punctul unde pot traversa regulamentar strada”, a precizat Breda Lajos.

Primarii au vizat proiectul
Mircea Crişan, şeful Drumuri Naţionale Secţia Sălaj, ne-a declarat că proiectul a fost vizat de către CNADNR, dar şi de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ba mai mult, spune sursa citată, şi primarii din comunele traversate de DN 1H şi-au dat acordul pentru studiul de fezabilitate. „Studiul de fezabilitate s-a realizat cu viza primarilor. Atunci nimeni nu a zis nimic. Acum, în schimb…” Crişan recunoaşte, însă, că „există multe aspecte ce trebuie remediate” şi dă garanţii că problemele vor fi rezolvate. De altfel, adaugă acesta, o parte dintre ele şi-au găsit deja soluţii.
Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, toate obiecţiile ce privesc investiţia amintită vor fi cuprinse într-o anexă. O comisie formată din oficiali ai beneficiarului, finanţatorului, constructorului, dar şi ai consultatului va fi cea care va stabili dacă aspectele cuprinse în respectiva anexă necesită sau nu să fie remediate.

8 Thoughts to “Dorel a dat lovitura la Vîrşolţ: Indicatoare rutiere montate în batjocură”

  1. Anonim

    Același lucru l-au făcut și în Șimleu Silvaniei: tevi pentru indicatoare înfipte, uneori câte două, în mijlocul trotuarului și așa îngust de pe malul Crasnei. Pe primarul Șimleului nu-l interesează locuitorii de dincolo de Crasna? Nici o reacție? Ca locuitor al Șimleului îl felicit pe primarul din Vârșolț!

  2. Anonim

    La Simleu au pus tevile de la indicatoare in mijlocul trotuarului cu un scop bine gandit: sa dai cu capul sa te trezesti la realitate. Cum e in Romanica? Lucram dar nu ne gandim…este interzis!! Sa vedem daca se face receptia asa. Eu cred ca ..da.

  3. priki

    pe turcas nu il intereseaza ca au pus tevile acolo in mijlocul trotuarului si nu poti trece cu caruciorul de copii.el circula doar cu masina primariei,ca si vicele care se plimba cu nevasta dupa program si lazar la fel.RUSINEE.
    trezirea turcas si riposteaza si tu si ajuta cetatenii care te-au votat,nu lasa indiactoareele in drum.au pus si parapetii aia si au stramtat trotuarul si nu mai poti nici sa treci strada.sa mearga drecu cu drumul lor cu tot.

  4. EU

    Foarte bine a procedat d-l primar Breda ca a facut „galagie” fiindca numai daca te iei in piept cu lumea rezolvi ceva! Nu-i inteleg pe ceilelti primari (Pericei, Simleu, Nusfalau ect….) care tac si nu au curajul sa se afirme!!!
    BRAVO D-L BREDA!

  5. Lyssa

    Nu e pt. prima data cand primarul din Varsolt iese in evidenta cu faptele sale!!! Ar trebui sa-l urmeze si ceilelti primari, nu numai cu vorbe ci si cu fapte!!!

  6. maya

    Primarilor din judet, de ce nu va alutarati lui Breda???? De ce nu iesiti si voi sa-l sustineti???????? Va e teama sau a-ti primit deja ceva pt. tacere???? Alta explicatie nu este….

  7. Anonim

    in Simleu mai fain! vai de trotuare ff inguste , fara balustrada pe malul Crasnei, treceri de pietoni desfintate, acces la stadion ocol de sute de metri pt pietoni, asfalt crapat aproape de pod centru, apa dupa ploaie balteste pe mari portiuni! si multe alte

  8. Anonim

    oare au rost aceste comentarii????!!!!!

Leave a Comment