Atenție la “țepele” de sezon! Unii comercianţi vând produse expirate şi „ciupesc” la cântar

Zeci de produse alimentare şi nealimentare, aflate la vânzare pe rafturile mai multor magazine din judeţ, au fost retrase de la vânzare de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj. Motivul? Unele aveau termenul de valabilitate expirat, iar altele prezentau deficienţe de etichetare.

După cum a explicat Dorel Fechete, comisar şef adjunct la CJPC Sălaj, în cursul acestei luni, s-au desfăşurat acţiuni de control în reţeaua comercială, la produsele specifice sărbătorilor de iarnă. Astfel, printre deficienţele constatate, comisarii au găsit expuse la comercializare produse din carne de pasăre în stare congelată, fără marcajul individual cu principalele elemente de identificare şi caracterizare; produse zaharoase constând în ciocolată, bomboane, napolitate şi biscuţi cu termen de valabilitate expirat; produse provenite din import constând în specialităţi din carne de pui, caşcaval, conserve şi dulciuri fără principalele elemente de caracterizare redactate în limba română. Potrivit reprezentantului CJPC Sălaj, în unele magazine, comisarii au găsit, la utilizarea pentru comercializarea produselor vrac, mijloace de măsurare cu verificarea  metrologică expirată, iar în altele, produsele constând în fructe şi legume de provenineţă import erau vândute fără a fi informat consumatorului cu privire la ţara de provenienţă. De asemenea, printre deficienţele constatate s-au numărat şi neindicarea concomitentă, în cazul produselor alimentare preambalate, a preţului de vânzare si a preţului pe unitatea de măsură (pentru compararea cu uşurinţă a preţurilor produselor), situaţie întâlnită la produsele de patiserie şi produse zaharoase. Astfel, produsele cu deficienţe de etichetare au fost oprite de la comercializare, iar operatorii economici la care au fost constatate abateri au fost sanctionaţi cu amendă contravenţională în valoare totală de 8.300 de lei.

Sfaturi pentru consumatori

Având în vedere această perioadă premergătoare Sărbătorilor de iarnă, în care se achiziţionează diferite alimente şi bunuri, în cantităţi mai mari comparativ cu alte perioade ale anului, comisarii instituţiei îi avertizează pe consumatori să ţină cont de câteva aspecte şi anume: achiziţionarea produselor din locuri special amenajate, dotate şi autorizate; spaţiile de comercializare trebuie să fie în permanenţă curate şi bine întreţinute, iar personalul trebuie să poarte echipament corespunzător; pentru produsele preambalate data durabilităţii minimale este stabilită de producător fiind inscripţionată pe etichetă de pe ambalaj; eticheta produsului trebuie să conţină : denumirea sub care se vinde produsul, numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, data durabilităţii minimale şi cantitatea netă; se va acorda atenţie preţului afişat; se va verifica concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă, iar la cumpărarea produselor se va solicita şi păstra bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, consumatorul doreşte să reclame calitatea sau siguranţa unui produs.

De asemenea, la achiziţionarea produselor alimentare, consumatorii sunt sfătuiţi să acorde o atenţie deosebită. Şi asta având în vedere faptul că unii operatori economici vor “profita” de această perioadă pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora. Consumatorii trebuie să urmărească cu atenţie din punct de vedere organoleptic (aspect, miros şi culoare) calitatea produselor alimentare pe care intenţionează să le achiziţioneze şi să le refuze pe acelea pentru care au suspiciuni privind calitatea şi mai ales siguranţa. Reprezentanţii CJPC Sălaj sfătuiesc consumatorii să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu va putea elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială. În acest caz consumatorii riscă să achiziţionaze un produs neconform sau chiar nesigur care poate să afecteze sănatatea.

Leave a Comment