Apel pentru viaţă! Sălăjenii sunt aşteptaţi să se înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem

Peste 700 de sălăjeni sunt înscrişi în prezent în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice. Potrivit Cristinei Ilieş, directorul Centrului Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, la finalul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă – 14 septembrie, în intervalul orar 8-12, persoanele care doresc şi care vor să îşi ajute semeni aflaţi în suferinţă sunt aşteptate la Centrul de Transfuzie din municipiul Zalău pentru a dona sânge, dar şi pentru a se înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice. Acţiunea organizată de reprezentanţii Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj va avea loc cu prilejul ”Zilei Internaţionale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopetice”, marcată anual la data de 15 septembrie.
Din toamna anului trecut, Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj se numără printre cele 14 centre de transfuzie la nivel naţional care colaborează cu Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice. Până în prezent 728 de sălăjeni s-au înscris în acest registru, iar la nivel naţional numărul persoanelor înscrise este de 65.518. ”Pentru bolnavii de leucemie acută care au nevoie de transplant de celule stem, găsirea unui donator compatibil este singura şansă la viaţă. Haideţi să îi ajutăm, haideţi să demonstrăm ca suntem oameni. Viaţa este cel mai de preţ bun al nostru, în rest nu contează nimic!”, a precizat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj- Cristina Ilieş. Prin creșterea numărului de donatori, sălăjenii pot oferi o șansă reală pacienților diagnosticați cu leucemie din România.

Viaţa începe de la o singura celulă stem

Celulele stem sunt o clasă aparte de celule denumite în mod obișnuit ”celulele primare” ale organismului. Viața începe de la o singură celulă stem care se divide și produce mai multe celule stem care, la rândul lor, formează toate țesuturile și organele embrionului. Ele continuă să își îndeplinească acest rol și sunt responsabile de creșterea și dezvoltarea copilului până la vârsta adultă. Celulele stem se divid neîncetat pe timpul vieții pentru a înlocui celulele îmbătrânite, îndeplinind la nivelul organismului rolul unui sistem intern de reparație. Și sistemul sanguin se formează tot din celule stem. În cazul unor anumite tipuri de afecțiuni (în general maligne), celulele din măduva spinării care sunt responsabile cu formarea sângelui nu mai funcționează corect și astfel, se înmulțesc celulele canceroase. În asemenea situații, măduva osoasă bolnavă trebuie distrusă prin terapii și înlocuită cu celule de măduvă osoasă provenite de la donator compatibil, care să creeze un nou sistem de formare a sângelui. Pentru a găsi la timp un donator compatibil, crioconservarea celulelor stem hematopoietice din sângele ombilical este o șansă în plus la viață.

Leave a Comment