Sălajul, defavorizat de către guvernele Tăriceanu şi Boc

Raportul “Clientelismul politic” realizat de Expert Forum, plasează Sălajul pe ultimul loc în rândul judeţelor din Regiunea de Nord-Vest, din punct de vedere al sumelor alocate între anii 2005 şi 2011.

Autorii studiului a luat în calcul cele şase instrumente principale de transfer de la bugetul de stat care au funcţionat în perioada menţionată, apreciate ca fiind cele care au permis alocări pe criterii politice, fără a respecta vreo formulă matematică obiectivă. Este vorba despre Fondul de Rezervă al Guvernului, sumele alocate primind “cele mai diverse utilizări, de la mici investiţii, până la achitarea de facturi curente, nu doar pentru a remedia situaţii neprevăzute, aşa cum s-ar presupune”; sume defalcate pentru drumuri judeţene şi comunale, Fondul de mediu, sume pentru şcoli, “distribuite de Ministerul Educaţiei în perioada de maxim entuziasm bugetar, după reguli destul de laxe şi confuze”, sume pe HG 577/1997 pentru sisteme de apă în rural şi drumuri comunale şi sume pe OG/2006, pentru podeţe, sisteme de apă-canal, terenuri de sport în mediul rural.

Tăriceanu, mai darnic decât Boc
În opinia autorilor raportului de mai sus, “toate guvernele de până acum au păcătuit prin exploatarea politică a acestor mecanisme de alocare teritorială de fonduri, favorizând administraţiile locale de aceeaşi culoare, doar că unele au făcut-o în mai mare măsură decât altele”.
Astfel, în cei şapte ani supuşi analizei, cabinetele Tăriceanu şi Boc au alocat Sălajului, condul în tot acest timp de un reprezentant PSD, 112,3 milioane de lei, apogeul fiind atins în 2007, când în judeţ au intrat 29,5 milioane de lei. Cea mai mică sumă a fost prevăzută în 2011, când Sălajul a primit aproape 8,9 milioane de lei.
Pe parcursul celor şapte ani, cei mai mulţi bani din regiune au venit la Cluj – 269 milioane de lei, urmat fiind de Bihor, cu 181 milioane de lei, Satu Mare, cu 144,2 milioane de lei, Maramureş, cu 123,8 milioane de lei şi Bistriţa-Năsăud, cu 117,2 milioane de lei. Cum spuneam, Sălajul s-a ales cu cea mai mică alocare din Nord-Vest, respectiv 112,3 milioane de lei.
Guvernul Tăriceanu s-a dovedit a fi mai darnic cu sălăjenii decât cabinetele Boc. Din suma totală virată în Sălaj în cei şapte ani, grosul, respectiv 70 la sută din suma totală, a fost atribuit în mandatul lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Există o explicaţie: apartenenţa politică a preşedintelui CJ Sălaj
Deloc de neglijat este componenţa politică a guvernelor din respectiva perioadă, în condiţiile în care Sălajul s-a ales cu bani mai mulţi de fiecare dată când social-democraţii au fost la guvernare ori au susţinut Guvernul. Dacă pe vremea Alianţei DA, în judeţ au intrat, în medie, 13,8 milioane de lei pe an, după ieşirea PD de la guvernare, sprijinul politic asigurat de PSD a făcut ca Sălajul să primească de aproape două ori mai mulţi bani. Când PSD a asigurat sprijin parlamentar Guvernului Boc I, în 2009, ne-au fost viraţi 15,4 milioane de lei. Trecerea social-democraţilor în opoziţie a fost imediat “taxată”, ca urmare suma destinată judeţului “roşu” nu a mai depăşit 9 milioane de lei (în 2010 şi 2011).
Întrebat cum comentează faptul că judeţul nostru a fost lăsat la coadă la împărţeala banilor, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, a pus totul pe seama apartenenţei sale politice: “În perioada 2004-2008, Sălajul a fost singurul judeţ din regiune condus de un reprezentant PSD. Acest lucru poate constitui o explicaţie. Între 2008 şi 2012, în Transilvania a mai apărut un preşedinte de CJ din partea PSD, dar tot de acelaşi tratament am avut parte”. Oficialul nu consideră că Sălajul a fost discriminat, ci “mai degrabă uitat” de către guvernanţi.
“Când s-au atribuit sume din fondul de rezervă, alocările au fost cu destinaţie precisă”, a mai spus şeful administraţiei judeţene, care este de părere că “deciziile au fost politizate extrem, mai ales în timpul guvernării Boc”.

3 Thoughts to “Sălajul, defavorizat de către guvernele Tăriceanu şi Boc”

  1. Zălăuan

    Nici sălăjenii nu s-au lăsat.
    În 9 decmbrie 2012, i-au rupt în alegeri pe ciumeţii portocalii, cică „mari luptători anticomunişti” !
    Sunt semne că şi în 2016 vor mai sta o tură pe bară !!

  2. zalaucu

    zalauane prost mai esti si tu frate…amu o venit usl tau si vad ce de bani primim,nu??!! tu nu ii vezi ori ai orbu gainilor ,cum ai avut si la vot…

  3. usl-ul

    usl plimba saracia prin tara iar idiotii de romani nu ies in strada

Leave a Comment