Radu Căpîlnașiu trece în plan secund: Lucian Bode rămâne în funtea PNL Sălaj

Biroul Permanent Național al PNL a decis, luni, la București, numirea a 11 președinți unici la nivelul birourilor politice județene, inclusiv a Organizației Sălaj. Automat, prin efectul aceleași decizii, celălat copreședinte devine de drept prim-vicepreședinte coordonator al organizației judetene.
În cazul județului Sălaj, președinte al organizației județene a fost numit Lucian Bode. Potrivit acestuia, desemnarea sa ca președinte unic al PNL Sălaj este, în egală măsură, o onoare și o mare responsabilitate. „Cred că este onorantă această funcție, deoarece PNL Sălaj are mulți oameni capabili să conducă organizația județeană a acestui partid. De asemenea, cred că este o mare responsabilitate pe care o voi avea atât față de colegii mei, cât mai ales față de electorat”, ne-a declarat liderul liberal. Acesta a mai făcut cunoscut că, alături de colegii săi, a trecut printr-o campanie electorală grea, a cărei finalitate nu este neapărat cea pe care și-a dorit-o. „În toamnă, ne așteaptă un nou scrutin, cel puțin la fel de important. Din perspectiva nevoii de împrospatare a organizației județene a PNL, voi continua aceeași politică pe care am avut-o și până acum: partidul nostru este deschis tuturor celor care vor să se implice activ și să participe la o construcție solidă de dreapta în județul nostru. Totodată, le voi acorda o atenție sporită actualilor membri pentru că sunt determinat sa finalizez integrarea totală în noul partid și să sporesc gradul de coerență al acțiunilor politice. La urma urmei, facem toți parte din această mare familie de dreapta și vreau să mă asigur că vom acționa ca atare”, a mai spus președintele PNL Sălaj.
Ca acțiuni imediate, Lucian Bode își propune o restructurare a organizațiilor cu rezultate slabe și o reconstrucție a lor pe termen scurt și mediu. „Vreau să mă asigur că înaintea alegerilor parlamentare, toată suflarea liberală sălăjeană, va vorbi aceeași limbă și va avea același scop”, a încheiat liberalul.

Alte articole

21 Thoughts to “Radu Căpîlnașiu trece în plan secund: Lucian Bode rămâne în funtea PNL Sălaj”

  1. g3o

    Dumnezeu sa-l odihneasca (PNL) in pace!

  2. Anonim

    Care Bode? Preşedintele Consiliului Județean?

  3. Anonim

    Cu Lucică Bode n frunte vom avea victorii multe(ie)

  4. Daca s-a dus prin Rusia , a venit cu foloase.Vai de el pnl.

  5. Anonim

    La scorul obtinut de Capilnasiu pozitia a 2-a este prea importanta. Liberalii trebuie sa castige alegerile parlamentare!

  6. Anonim

    Cât a luat Căpâlnaşiu atât ia Bode. Da el îi
    obişnuit să intre în Parlament de pe locul 2, 3. Că oricum, dupaia chiulește de la Parlament.

  7. Anonim

    Corect ar fi ca si bode sa faca un pas (doi, trei) in spate! Amandoi ar trebui sa plece! Asa ar fi corect, dar bode N I C I O D A T A nu va pleca pentru ca el are misiunea de a distruge din temelii PNL-ul sau, ma rog ce a mai ramas din el !

  8. Anonim

    Radu a pierdut Primaria. Bode Consiliul Județean. El de ce nu pleacă?

  9. Nu mai e PNL numai cu numele

    atata timp cat cele mai importante functii le ocupa fostele PeDaLe ale lui Basila…

    1. Eu am fost la Olanesti …asa ad hoc …acum vreo 4 ani !!! super fain.Am tras o betie cu amici mei in turnu’ ala de unde poti vedea toata panorama …..imprejurimile sunt de vis , oamenii f primitori , ne-am cazat la o pensiune cocheta si haioasa , per total …..nice memories

  10. Anonim

    ESTE A DOUA OARA CAND PD-LISTII IL ZBOARA PE CAPALNASIU.CINE UITA ISTORIA,RISCA SA O REPETE,NU-I ASA RADULE…..

  11. Anonim

    La toamna schimba si culoarea. O sa revina la ORANGE

  12. Anonim

    Pai de ce Capilnasiu? Nu a pierdut doar Capilnasiu singur. A pierdut si Bode si toata echipa.

  13. Anonim

    Pai nu e corect ce se intampla. Capilnasiu a fost mazilit. a pierdut…asa e corect. Dar nici Bode nu a ajuns Presedinte de Consiliu Judetean. A pierdut, deasemenea!

  14. Anonim

    PNL-isti nu sunt obisnuiti sa lupte.Sunt mai boemi. Trebuie sa se organizeze altfel ii mananca fratii

  15. Anonim

    Bode primul loc in ceea ce priveste prezenta la servici!!!??Adica nu merge la serviciu , dar ia banii! Ce exemplu frumos ne da salajeanul…nu muncesti dar banii vin…

  16. Anonim

    Scuze: serviciU

  17. Anonim

    si asta e o somitate………un zero ..absolut a fost ministru dar a uitat ca este salajan…acum cand este un nimeni isi arata muschii pe plaiurile natale

  18. Marin

    Capilnasiu nu e terminat.O sa vedeti!

  19. Anonim

    Nu stim daca e terminat sau nu da in mod sigur a terminat pnl -ul in Salaj si mai ales in Zalau.

  20. Anonim

    PDL-UL a terminat si a subjugat PNL in Salaj

Leave a Comment