Primăria şi DGADP Zalău joacă ping-pong cu „pisica moartă”

 

Într-un  comunicat remis redacţiei noastre de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Zalău, cu referire la Direcţia de Administrare a Domeniului Public, direcţie ce a intrat în vizorul procurorilor săptămâna trecută, instituţia în subordinea căreia se află domeniul public atribuie DGADP, în mod exclusiv, responsabilitatea pentru eventualele consecinţe, în caz că legea a fost încălcată.

Primăria a arătat în comunicat faptul că „responsabilitatea în acest caz aparţine Direcţiei Generale de Administrare a Domeniului Public Zalău, prin conducătorul acesteia, iar dacă se constată nereguli, persoana din conducere care răspunde este conducatorul DGADP”.

La rândul său, Aurel Bican, directorul DGADP, a făcut o declaraţie pe cât de formală, pe atât de inutilă: „DGADP Zalău, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local Zalău, a organizat concurs pentru ocuparea posturilor contractuale de muncitor necalificat gropar, muncitor necalificat la toalete publice, magaziner (gestionar) şi şef serviciu contabilitate. Concursul a fost anunţat la AJOFM Sălaj, în data de 12 decembrie 2014, in presa scrisă, în monitorul oficial partea a III-a, şi la sediul instituţiei, în data de 15 ianuarie 2015. Concursul s-a desfăurat în perioada 2 februarie 2015 – 16 februarie 2015”.

Pe de altă parte, administratorul public Radu Nistorescu ne-a comunicat faptul că DGADP organizează separat aceste concursuri, fiind ordonator de credite, o instituţie cu organigramă separată şi personal specializat desemnat prin concursuri.

Reamintim faptul că sediul DGADP a fost „vizitat” inopinat, săptămâna trecută, de procurorii anti-corupţie sălăjeni, în urma unor denunţuri cu privire la presupusa fraudare a rezultatelor concursurilor pentru ocuparea funcţiilor sus-amintite.

De la sediul DGADP au fost ridicate atât documente cât şi calculatoarele existente în birourile angajaţilor.

12 Thoughts to “Primăria şi DGADP Zalău joacă ping-pong cu „pisica moartă””

  1. Anonim

    De licitatiile de la parcari cine raspunde? Si acolo se comit fraude

  2. Anonim

    Ca un fel de C.A.P.nimeni nu stie cum e dar e?

  3. Anonim

    n-am inteles ce rol are articolul asta.

    1. Anonim

      Tocmai asta e rolul articolului, sa semnaleze ca NIMENI nu isi asuma vreo responsabilitate in mod corect si concret, desi cu totii sunt responsabili, in acest caz!

  4. inteleptu'

    eu nu inteleg nici unde-i ping pongul! Poate intre neuronii stingheri ai lui uoli uali :)))))))

  5. Anonim

    Are inteles articolul dar nu vrea nimeni sa inteleaga caci domnul Bican se vede ca e numai o marioneta a conducerii PNL si asa sa ajuns aici esti cistigator iar pe dimineata e altul, numai la ei se intimpla.

  6. Anonim

    Votai Capilnasiu sa aiba locuri de munca neamurile si colegii de partid

  7. Vasile

    Recomamdarea, poate aduce ea bani? De cate ori ai vazut un film care ti-a placut si l-ai recomandat altora si acestia au mers sa-l vada? Ai fost rasplatit pt aceasta? Cumperi paine tot de la acelasi magazin ca este aproape de tine si iti place. Ai fost rasplatit pt aceasta de catre patronul magazinului? Exemplele pot continua. Cate recomandari a ceea ce iti place, si ce iti face bine, faci? Dar nu ai fost rasplatit. Prin recomandare poti sa castigi bani, dar numai daca vrei. Pt ati da mai multe sfaturi trimite-mi la adresa de email dumavasy@yahoo.com enuntul „Vreau sa cunosc mai multe” si eu iti voi trimite multe informatii valoroase. Vreau sa colaborez doar cu cei real interesati. Astept emailurile dumneavoastra.

  8. Mihaela

    Oferta lucru la domiciliu! Tot mai multi oameni sunt multumiti, pentru ca oferim imediat contract legal si dovada platii! Primele plati au fost trimise! Seriozitatea noastra este absoluta! NU e vorba despre MLM sau despre joc piramidal! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si castigati 300 dolari lunar! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email:dia_bacs@yahoo.com

  9. Anonim

    Cautam operatori calculator pentru publicare de anunturi.Se lucreaza comod de acasa part -time sau full- time. Cerinte : Necesar calculator,conexiune internet. Cunostiinte minime PC. Rabdare, perseverenta si seriozitate. Nu este necesara experienta.Instruire gratuita sub forma unor lectii pe e-mail.Apoi care doriti incepeti sa lucrati.Detalii la adresa : grigoregabriel1987@yahoo.com Oferim si solicitam seriozitate .
    Ieri la 11:20 · Îmi place

Leave a Comment