Ministrul Liviu Dragnea a înmânat 28 de contracte încheiate prin PNDL

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a înmânat luni, la Zalău, 28 de contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) vizând modernizarea de drumuri comunale, sistemele de alimentare cu apă și canalizare, beneficiari fiind mai multe comune din județul Sălaj.

Alexandru Moldovan

Liviu Dragnea a atras atenția primarilor că implementarea acestor proiecte va fi controlată pentru ca lucrările să fie de calitate, iar banii să nu fie risipiți.
„Astăzi vă înmânez contracte de finanțare în număr de 28. Sunt 28 de proiecte, o parte din proiecte sunt lucrări în continuare, o parte din proiecte sunt lucrări noi. Vreau să vă rog pe toți primarii să dați importanță modului cum se execută aceste lucrări. Fac tot ce pot pentru administrația locală, dar în același timp vă asigur că vor fi controlate la sânge și procedurile și modul cum se execută lucrările, pentru că nu mai vrem ca banii să fie risipiți, nu mai vrem ca după ce se termină o lucrare să nu poată să fie folosită. Tot ce ce face este pentru cetățeni și rolul nostru și al dumneavoastră este ca lucrarea să fie de calitate. Să urmăriți cu atenție ce face firma constructoare, pentru că vor fi controale”, a declarat, la înmânarea contractelor, vicepremierul.
Acesta a adăugat că Guvernul are în derulare un amplu program cu finanțare europeană vizând finalizarea lucrărilor de reabilitare a peste 500 de școli la nivel național, cinci dintre acestea fiind din Sălaj. Liviu Dragnea a precizat că este vorba de proiecte începute în perioada 2007-2009, dar nefinalizate.
„Peste 1.000 de șantiere deschise, începând din 2007, 2008, 2009, lucrări abandonate, care se degradează, în condițiile în care copiii stau înghesuiți în spații care nu sunt suficiente pentru a putea beneficia de un act de educație civilizat. Și atunci s-au mutat 240 de milioane de euro de la Programul de Transport și de la Programul de mediu și au venit la noi și am preluat în finanțare (prin Programul Operațional Regional n.r.) școlile începute în anii precedenți, numai cele care aveau ca beneficiari consiliul local. (…) Discutăm de peste 500 de școli care au intrat în finanțare și pentru care lucrările se vor termina cât de curând”, a subliniat sursa citată.
Dragnea a mai menționat că un alt program al Guvernului vizează reabilitarea a 150 de cămine culturale la nivel național, 17 dintre ele fiind din Sălaj.

2 Thoughts to “Ministrul Liviu Dragnea a înmânat 28 de contracte încheiate prin PNDL”

  1. REVOLTA

    de ce nu le-a inmanat pna acuma? de cand sunt la guvernare au doi ani,iz electoral,sper intr-0 zi sa nu mai aud de aceste clase politice,de traseisti,de baroni, de intretinuti.

  2. Anonim

    MAFIOTUL NU MINISTRUL.

Leave a Comment