Ionel Ciunt – președintele PSD Sălaj: ”Dacă nu învățăm nimic din ce am greșit la europarlamentare, la prezidențiale, riscăm să repetăm greșelile și este în defavoarea noastră”

Ionel Ciunt, proaspăt ales în funcția de președinte PSD Sălaj, a precizat în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată vineri – 14 februarie, că obiectivul principal în noua funcție este de a ține partidul unit și de a aduce împreună toate forțele care maximizează rezultatele. Noua echipă de conducere PSD Sălaj a fost aleasă în cadrul conferinței extraodinare a organizației PSD Sălaj, la începutul lunii februarie, în baza votului exprimat de membrii formațiuni politice și include: Sergiu Panie – actualul vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Sălaj – ales președinte executiv și Alin Demle – secretar al organizației PSD Sălaj. „Noi am înțeles și știm asta că cine se organizează mai bine, muncește mai mult și mai eficient, are șanse mai mari să câștige o bătălie electorală. În acest sens am creionat câteva lucruri pentru fiecare organizație locală. Am început și am fost în circa 18 de organizații locale, în ideea de a consolida și acolo unde trebuie de construi organizațiile locale. (…). Continuăm până spre sfârșitul lunii și dorim să ajungem în fiecare organizație locală pentru a discuta cu colegii la fața locului. Vrem să identificăm problemele care sunt în organizație și în situația unor neînțelegeri să încercăm să-i punem de acord pe unii colegi mai zeloși. Cu cât se apropie alegerile, totdeauna apar și probleme. Ideea este de a clarfica pe cât posibil toate problemele noastre din organizațiile locale”, a precizat Ionel Ciunt. O altă măsură pe care noua conducere PSD Sălaj vrea să o implementeze este atragerea și promovarea tinerilor în cadrul oragnizațiilor. În acest sens, președintele PSD Sălaj este de părere ca la întocmirea listei în consiliile locale, pe un loc eligibil, să fie trecut în fiecare comună măcar un tânăr – o persoană cu vârsta sub 35 de ani. ”Noi la Consiliul Județean și la Consiliul Local, unde ne putem implica, vom avea pe listă tineri”, a spus liderul PSD .

Identificarea și stabilirea candidaților

Ciunt a mai precizat că o altă măsură în organizația PSD Sălaj este identificarea și stabilirea candidaților pentru alegerile locale și parlamentare. De asemenea, tot pentru bunul mers al alegerilor se vor stabili și reprezentanții în secțiile de votare. ”Noi aveam o experiență în acest sens și s-a întâmplat de mai multe ori ca reprezentanții noștri să nu știe foarte exact ce competențe au. Vrem să definitivăm acest liste cu reprezentanții în secții din partea PSD și apoi vom realiza o serie de întâlniri pentru a-i instrui în acest sens”,  este de părere noul lider. Acesta a mai precizat că se va realiza o strategie de campanie, adaptată pentru fiecare localitate în parte, cu mesaje adaptate la nevoile comunității. ”Aș vrea ca pentru fiecare comună să existe măcar unul sau două mesaje centrate pe nevoile și așteptările comunității respective”.

 Mediul de afaceri, în vizorul PSD Sălaj

Oferta electorală, în opinia lui Ciunt, va fi individualizată pe fiecare comunitate. ”O să-i rog pe colegii mei care candidează, ca la problemele existente în fiecare comunitate, să vină cu o soluție. Măcar cu o soluție! De la nivel de județ, organizația județeană, vor fi organizate întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri. Noi de regulă ne întâlnim cu diferite categorii sociale, dar totuși mediul de afaceri este motorul oricărei societăți, iar problemele acestora sunt importante și pentru organizația PSD Sălaj”. Ciunt a precizat că cei mai mulți membri PSD la nivel județean sunt antrenați în munca adminstrativă: 25 de primari, 23 de viceprimari, 12 consilieri județeni, doi parlamentari, un europarlamentar, președintele CJ, vicepreședintele CJ Sălaj și 225 de consilieri locali. ”Aș fi foarte bucuros dacă am reuși să păstrăm acest număr și după alegerile din 2020. Noi suntem sinceri, cel puțin eu! În 2016 am fost pe val. Acum suntem nu chiar pe creasta dealului, ci puțin mai jos. Acesta este adevărul. După cele două tipuri de alegeri suntem așa cum suntem și partidul trebuie reconstruit, nu doar la nivel de Sălaj, ci peste tot în țară. Bătălia noastră până în precampanie este pe acest tip de acțiuni. Ne vom concentra pe reconstrucția organizațiilor locale. Cât de greu sau de ușor va fi să rebrenduim partidul o să vedem după vot. (…) Dacă nu învățăm  nimic din ce am greșit la europarlamentare, la prezidențiale, riscăm să repetăm greșelile și este în defavoarea noastră”, a precizat Ciunt.

Alegerile într-un singur tur ar avantaja, categoric, PSD

Președintele PSD Sălaj a mai  precizat în cadrul conferinței că alegerile într-un singur tur ar avantaja, categoric, formațiunea politică în cadrul căreia există o disciplină care trebuie respectată. ”Avem cei mai mulți primari și toate calculele, respectiv studiile, indică clar faptul că primarul în funcție are un avantaj față de ceilalți care sunt contracandidați, dacă alegerile sunt dintr-un singur tur. Însă, dacă vor fi din două tururi vom avea înțelepciunea să facem și noi alianțele politice necesare ca să ne maximizăm rezultatele. Paradoxul este că cei care vor acum în două tururi, că a mai fost așa – în două tururi, în urmă cu ceva vreme când nu era foarte convenabil ei au propus legea. (…) PSD-ul a avut întotdeauna resursă umană foarte bine pregătită, doar trebuie să îi conectezi și să muncească. Resursa umană pe care o avem o să o folosim la maximum”. Ciunt a recunoscut că în interiorul partidului există și ”bisericuțe”, însă orice argument poate aduce schimbare. ”Eu pot să mă schimb și să cedez în favoarea celor care au argumente. Nu se pune problema să plece cineva din partid, sau să fie probleme care nu se pot rezolva. Asta, cred că este și o calitate pe care trebuie să o aibă un lider”, a conchis Ionel Ciunt.

3 Thoughts to “Ionel Ciunt – președintele PSD Sălaj: ”Dacă nu învățăm nimic din ce am greșit la europarlamentare, la prezidențiale, riscăm să repetăm greșelile și este în defavoarea noastră””

  1. Anonim

    Să vă fie „rebrenduirea” ușoară!

  2. Anonim

    Nici o șansă! Groapa de gunoi o istoriei va asteapta ,pupatori de moaște penale psdragniste.

  3. anonim

    Tu trebuia sa inveti! Te fofilezi pe langa cei tari din partid! Esti oportunist ,dar…vine o zi…cand vei ajunge precum Dancila sau Dragnea.

Leave a Comment