Mirel Taloş: “Hotărârea Consiliului Local Zalău de încetare a mandatelor consilierilor Raul Dragoş şi Rodica Mureşan este ilegală”

Referatul constatator pleacă de la premisa juridică că cei doi consilieri, Rodica Mureşan şi Raul Dragoş, au aderat la „un partid care nu există”, deci trecerea lor este nulă de drept, ei rămânând în fapt membri PNL. În continuare, este invocată situaţia de pierdere a mandatelor de consilieri locali din cauza pierderii calităţii de membri PNL, anexându-se la referat un document al PNL Sălaj care citează art. 16 alin c) din Statutul PNL, care statuează „pierderea calităţii de membru prin aderarea la alt partid” (conform siteului PNL). Această argumentare juridică este deficitară, pentru că acelaşi fapt juridic, respectiv opţiunea celor doi consilieri de a adera la Partidul Liberal Reformator, este considerată întâi nulă de drept, deci fără efecte juridice (prezumţia ca cei doi consilieri nu au aderat la alt partid pentru că acesta nu există şi deci au rămas membri PNL) pentru că apoi să fie considerată totuşi producătoare de efecte juridice, respectiv de pierdere a calităţii de membri PNL a celor doi consilieri, din cauza că au aderat la alt partid. Aşadar, referatul susţine iniţial că aderând la un partid care nu există cei doi au rămas membri PNL, dar în acelaşi timp susţine că şi-au pierdut calitatea de membri PNL prin aderarea la alt partid, despre care tot referatul susţine că nu există. Aşadar, în opinia mea, Referatul constatator, în logica acestuia, încalcă principiul fundamental de drept quod nullum est nullum producit effectum adică ceea ce este nul nu poate produce efecte juridice. Dacă aderarea celor doi consilieri la Partidul Liberal Reformator este nulă de drept, cum se susţine în referat, ea nu poate în acelaşi timp să producă efectul juridic al pierderii calităţii de membru PNL. Referatul constatator este lipsit de logică juridică elementară deci Hotărârea Consiliului Local Zalău de încetare a mandatelor consilierilor Rodica Mureşan şi Raul Dragoş este ilegală. Această inconsistenţă juridică este jenantă pentru toate persoanele implicate în redactarea referatului constatator nr. 55.967 al Primăriei Zalău.

Mirel Taloş – Preşedinte interimar PLR (fost PNM) Sălaj
(P)

9 Thoughts to “Mirel Taloş: “Hotărârea Consiliului Local Zalău de încetare a mandatelor consilierilor Raul Dragoş şi Rodica Mureşan este ilegală””

  1. Anonim

    Deci, dl Taloș zice că cei doi rămân membri PNL? Păi atunci de ce s-au mai avântat să-și urmeze iubirea pentru Tăriceanu, sluga lui Ponta?

  2. nik

    tu esti sluga pdl.?

  3. pro demo

    mai taci mai talos ,ca tu esti o nulitate si ,cei de care esti inconjurat acum

  4. GELU

    Avand in vedere tentativa celor doi la ce sa mai ramana in PNL sa intre urmatorii de pe lista , sa mentina TRADATORII,

  5. Anonim

    Doresc cei doi sa faca parte din PNL-ul pe care l-au tradat si care ,statutar,i-a dat afara . Daca sunt asa valorosi de ce nu curg ofertele de la partide ? Nimeni nu are nevoie de asa oameni . De cu-i duceti la Bucuresti d-le Talos. In 2016 poate candidati la Bucuresti si v-ar prinde bine cei doi,fiindca in Salaj v-ati mancat omenia pentru cinci sute de ani de aici inainte .

  6. Anonim

    Sper sa nu fie si votantii tradatori ,precum nefericitul fe Talos !!!

  7. gica

    cine Mufa vrea inapoi in PNL?

  8. Anonim

    Daca totul e ok cu partidul asta unde a trecut Mirel Talos poate imi explica si mie dl deputat de ce Tariceanu candideaza independent.

  9. Anonim

    d.nule talos ce caracter ai cind cu putin timp in urma sustineai pnlul,acuma ai uitat de unde ai plecat. doamne ce mai e si cu partidele aste.poate tie frica ca nu mai iesi parlamentar a fost deajuns

Leave a Comment