Guvernul PNL prelungește cele mai eficiente și solicitate măsuri de sprijin pentru companii și persoane!

Premierul Ludovic Orban a onorat de bună-credință invitația în plenul Camerei Deputaților, din respect pentru instituția Parlamentului. Din păcate, acesta este populat de personaje precum Victor Ponta sau Marcel Ciolacu, care exploatează în mod cinic orice situație dificilă.
Guvernul PNL nu are nimic de ascuns, iar prezența premierului în plenul de luni, 18 mai, este încă o dovadă în acest sens. Este strident contrastul cu miniștrii PSD care fugeau speriați de audierile solicitate de PNL, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, în speranța că așa își ascund incompetența.
Este important de punctat că, în vreme ce Guvernul PNL – cu toți cei aflați în prima linie și majoritatea covârșitoare a românilor au înțeles care este imperativul social în această perioadă (salvarea vieții) – PSD și acoliții săi au arătat din nou că se pun dea curmezișul interesului public.
PSD a lăsat în urmă un stat aproape eșuat. PNL și-a asumat în mod curajos guvernare și am gestionat criza de COVID-19, cea mai gravă criză sanitară din ultimii 30 de ani. Am avut cea mai mare creștere economică pe primul trimestru din 2020 din UE. Creșterea economică este cu atât mai spectaculoasă cu cât PSD și sateliții din Parlament au făcut tot posibilul pentru a genera o criză în economie și au atacat măsurile bune pentru a genera instabilitate și neîncredere în piață.
Starea de urgență s-a încheiat, dar prelungim cele mai eficiente și solicitate măsuri de sprijin pentru companii și persoane! Guvernul a adoptat o OUG de prelungire a unor măsuri aplicate în starea de urgență în economie, domeniul fiscal, sănătate, protecție socială și educație.
În perioada următoare continuăm să guvernăm rațional și prudent, lucrând cu cifre din economia reală, nu cu declarații politice, adăugând în plus măsuri active de sprijin pentru economie și categorii vulnerabile. În același timp, nu uităm că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile în acest moment să poată fi redirecționate către sprijinirea IMM-urilor şi către proiectele mari de infrastructură. Marile șantiere și-au continuat activitatea în toată această perioadă.
Înainte de orice alte acte de figurație politică, PSD și acoliții ar face bine să-și asume răspunderea pentru dezastrul de guvernare livrat în ultimii ani, care au slăbit dramatic capacitatea administrativă a statului.
Sursa foto – g4media.ro
(P)

5 Thoughts to “Guvernul PNL prelungește cele mai eficiente și solicitate măsuri de sprijin pentru companii și persoane!”

  1. Anonim

    Minciuni , minciuni si iar minciuni din partea tampitilor/nesimtitilor ce guverneaza colonia ROM-manelia , condusa de doi alogeni , un neamt si un ungur !!

    1. Anonim

      No raluca jireada! Marea șefă la pesedeu ,te ai reactivat?

  2. Anonim

    Bata-va Dumnezeu de mincinosi si ipocriți! Cum va mai rabda pamantul asta? Sper sa dispareti din peisaj ca ne-ati mintit si furat destul. Ne-ati distrus viitorul,xe vede pe fetele voastre şiretenia si prefacatoria. Un premier si un presedinte care au distrus poporul asta oricum distrus de cei de dinainte, alte scursuri ale istoriei! Sper ca romanii sa se trezeasca si sa aleaga altceva anul viitor. Daca vom mai avea din ce sa alegem. ???

    1. Anonim

      In nici un caz noul USL = psd+ usr+.

  3. Psd dirijat de securisti !

    Alt fake news liberal dimpotriva, psd a aprobat absolut tot ce a cerut neamtu si liberalii. Ciolacu actioneaza dupa cum rotesc cheita generalii de la servicii, psd estr un partid in disolutie !

Leave a Comment