O nouă săptămână aduce noi cazuri de șoferi prinși pe șosele conducând sub influența băuturilor alcoolice. Doi bărbați au fost depistați în stare de ebrietate la volan în data de 15 decembrie.
Primul caz, identificat de polițiștii sălăjeni, îl vizează pe un bărbat de 45 de ani din localitatea Aghireș. În jurul prânzului, acesta a fost oprit în trafic și testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel de-al doilea incident a avut loc luni seara, când polițiștii din Zimbor au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea clujeană Dretea. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii au fost conduși la o unitate medicală, în vedere recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, cercetările în cauză fiind continuate de polițiști.