Adrian Popan – PMP Sălaj: „Actuala putere a masacrat Legea Educaţiei Naţionale”

Adrian Popan, vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Sălaj, a declarat vineri, 12 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că actuala putere a masacrat Legea Educaţiei Naţionale elaborată de guvernul Emil Boc, în mandatul ministrului Funeriu, lege apreciată inclusiv la Bruxelles, de către comisarul pe educaţie a Comisiei Europene şi susţinută la timpul respectiv de preşedintele PMP – Elena Udrea. În opinia liderului PMP Sălaj, consecinţele sunt dramatice din cauza abandonului şcolar crescut, iar elevii nu sunt echipaţi în şcoală cu „competenţele ” cerute de angajatori. „Investiţiile străine se reduc şi pentru că investitorii nu găsesc în piaţa muncii din România meseriaşii de care au nevoie şi atunci evită ţara noastră sau îşi reduc investiţiile. Lipsa meseriaşilor este consecinţa desfiinţării şcolilor profesionale de către Ecaterina Andronescu în anul 2003”, a precizat liderul sălăjean.
Statistica realizată de PMP Sălaj evidenţiază faptul că în ultimii patru ani, la nivel naţional, aproximativ 330.000 de elevi au parcurs liceul degeaba, pentru că nu au luat examenul de bacalaureat fie din cauza neştiinţei şi a neînvăţării, fie din cauza neprezentării la acest examen. „Tot atâtea destine frânte, cheltuieli inutile din partea familiilor şi statului şi tineri obligaţi să reia totul de la zero pentru a obţine o calificare pe piaţa muncii. Elevii nu sunt vină! Ruta liceală a fost singura oferită de un sistem profund corupt care-i dorea cotizanţi la fabricile de diplome universitare”, a conchis Popan.

7 Thoughts to “Adrian Popan – PMP Sălaj: „Actuala putere a masacrat Legea Educaţiei Naţionale””

  1. priki

    da mai lasa-ne bai nene cu conferintele tale jalnice de presa.ne obosesti in fiecare vineri cu prostiile tale.vai si amar de partidul vostru cu 20 membri.esti penibil deja.

  2. Pe cine au astia la ziar

    de le publica toate prostiile?
    Ca altfel, toti membrii incap in poza din articol…

  3. Anonim

    Oare de unde va racolati oamenii in partid,tot fete noi ,va faceti de ras…..poate mai credeti caci cu asemenea oameni in partid mai primiti si voturi.
    Sa cred ca persoanele din fotografie vorbesc de legea invatamantului…….intamplator am predat la una dintre persoane si sincer imi e rusine…

  4. Anonim

    ..cred ca stiu la cine ati predat….sincer imi e rusine sa vad ca o domnisoara cu 6 la bac vb despre educatie…papusa….lasa-ne…….

  5. Anonim

    te punem sefa la shaorma..cred ca de acolo vine …..

  6. Anonim

    Mai nea Popane nu cumva si matale ai facut studiile degeaba?

Leave a Comment