Olimpicii Școlii Profesionale din Sâg, premiați de administrația locală

Școala Profesională Sâg a găzduit zilele trecute o activitate dedicată în exclusivitate elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare, la concursurile județene, interjudețene și naționale, desfășurate pe parcursul anului școlar 2025–2026. Într-un cadru festiv, primarul comunei Sâg, Sebastian-Nicolae Peștean, a felicitat elevii pentru munca, perseverența și performanțele lor remarcabile. În cadrul ceremoniei, elevii cu rezultate deosebite au fost recompensați, ca semn de apreciere pentru efortul și dedicarea lor. „Adresăm mulțumiri Primăriei Sâg, atât domnului primar cât și Consiliului Local, pentru sprijinul acordat și pentru faptul că susțin educația,…

Mai mult...

În Zalău are loc sâmbătă Festivalul Vinului și al Pălincii

Sălăjenii sunt așteptați sâmbătă, 20 iunie, pe pietonala din zona centrală a municipiului Zalău la o adevărată sărbătoare. Consiliul Județean Sălaj, Primăria Zalău, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația „Țara Silvaniei” organizează Festivalul Vinului și al Pălincii. Evenimentul se va desfășura între orele 9 și 19. Și-au anunțat deja participarea producători sălăjeni de vin și pălincă, produse tradiționale, toate însoțite de povești despre oamenii care le produc și locurile din care provin. Cele mai bune sortimente de vin și pălincă vor fi premiate.

Mai mult...

Zvonoteca

# S-au reactivat câțiva foști lătrăi politici locali de îndată ce au apărut rupturi în politica de la centru. Să vezi sudalme pe rețelele sociale, înjurături, conturi false, spurcăciuni verbale. Fain vă stă. Sunteți oameni în tătă firea, dar vă ocupați de lucruri slabe. Nevestele nu mai sunt în consilii de administrație? Huo! # Unui bătrân i s-a făcut rău în mașină. Să vezi tu gură-cască la venirea ambulanței. Dejeaba le spunea autoritatea să se îndepărteze, să nu aglomereze locul. Ceilalți bătrâni voiau să vadă scena în care un biet…

Mai mult...

Heliport la Crasna. Aici vor putea ateriza inclusiv elicopterele SMURD

La doi pași de localitatea Crasna, lângă aerodromul sălăjeanului Vizaknay Alexandru, a fost construit un heliport. Lucrările au fost încheiate și urmează procedura de autorizare. Primăria Crasna a înaintat deja o solicitare către Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Aviație pentru aprobarea participării unei aeronave medicale la ceremonia de inugurare a platformei de aterizare, ceremonie care va avea loc sâmbătă, 20 iunie, între orele 10 și 14. „Participarea are scopul de a marca oficial punerea în funcțiune a platformei de aterizare și de a sprijini promovarea importanței serviciilor aeromedicale…

Mai mult...

Restricții de circulație în Zalău

Echipele firmei Citadin Zalău intervin cu lucrări de frezare pe tronsonul cuprins între Aleea Torentului, din zona Liceului de Artă „Ioan Sima”, pe strada Dumbrava, până în strada Simion Bărnuțiu, în zona Casa Armatei din oraș. Astfel, în perioada următoare, pe acest tronson vor fi impuse restricții temporare de circulație, în vederea executării lucrărilor.

Mai mult...

O, ce veștedă e politica

Haos e în guvern, haos e în județe. N-are cum să fie bine țara dacă cei care o conduc sunt pierduți, trădați, trădători, orbiți de orgolii și ahtiați după putere și control. La fel se întâmplă și în județe, aproape peste tot sunt probleme, multe instituții sunt conduse de persoane cu un comportament mizerabil, de cea mai joasă speță. Dar cine să-i schimbe pe acești mizerabili? Nimeni, pentru că murdari sunt și superiorii lor. De-a lungul anilor am râs de cei pe care îi vedeam protestând la colț de stradă…

Mai mult...

Accident între Sâncraiu Almașului și Sutoru. Un motociclist a ajuns la spital

În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe drumul național 1F, între localitățile Sâncraiu Almașului și Sutoru. Polițiștii au stabilit că un motociclist care se deplasa pe drumul național 1F, din direcția Cluj-Napoca către Zalău, a pătruns pe sensul opus cu intenția de a efectua o depășire, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule care se deplasa în aceeași direcție de mers și al cărui șofer s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga. În urma impactului, motociclistul a…

Mai mult...

Accident la Sânmihaiu Almașului

Astăzi, în jurul orei 17.30, un bărbat de 57 de ani, din comuna Sânmihaiu Almașului, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 1F, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un cap de pod și ulterior a întrat într-un șanț. În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. M. S.

Mai mult...

Trei bărbați, reținuți de polițiști pentru o serie de furturi în Sălaj

Trei bărbați, în vârstă și 26, 27 și 31 de ani, au fost reținuți în cursul zilei de miercuri și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Timp de mai multe luni, aceștia au intrat prin efracție în mai multe locuințe și au sustras bunuri în valoare de zeci de mii de lei. Miercuri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Secția 4 Poliție…

Mai mult...

Tratamente la viţa de vie

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: Plasmopara viticola (mana viței de vie), Uncinula necator (făinarea), Guignardia bidwellii (putregaiul negru), Tetranycus urticae (păianjenul roșu), Eriophyes vitis (erinoza). Plasmopara viticola (mana viței de vie) – ciuperca iernează sub formă de oospori. În primăvară oosporii germinează la suprafața solului îmbibat cu apă și la temperaturi de peste 10ºC, optimul fiind de 22-23ºC, formându-se macroconidiile. În timpul ploilor, zoosporii eliminați din macroconidii, care plutesc în băltoacele din jurul butucilor sunt proiectați pe partea inferioară a frunzelor, produc filamente de infecție și pătrund în țesuturile…

Mai mult...

Cupa Viitorul Zalău adună din nou micii fotbaliști la Hereclean

Clubul Sportiv Viitorul Zalău dă startul înscrierilor pentru unul dintre cele mai importante, mari și longevive evenimente dedicate fotbalului juvenil din regiune. Cupa Viitorul va avea loc în perioada 18-21 august, iar echipele de fotbal sunt invitate să fie parte din spectacolul sportiv ajuns la cea de-a XXI-a ediție. În cele peste două decenii, turneul a devenit un adevărat festival al sportului rege, unde fair-play-ul, prietenia și spiritul de luptă sunt la ele acasă. Organizarea și nivelul ridicat al meciurilor promit, și de această dată, o experiență de neuitat pentru…

Mai mult...