Agenții economici sălăjeni care desfășoară activități de colectare și valorificare a deșeurilor feroase și neferoase au fost vizați miercuri de controale ale autorităților, cu scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale. Mai multe centre de colectare a deșeurilor feroase și neferoase din județ au fost verificate. Polițiști ai Biroului Județean de Transporturi, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Gărzii de Mediu, au derulat o acțiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea faptelor comise de agenții economici care desfășoară astfel de activități pe teritoriul…
Mai mult...Ceasurile pentru bărbați: cum alegi accesoriul care spune cel mai mult despre tine
Ceasurile pentru bărbați nu mai sunt simple instrumente de măsurare a timpului, ci declarații clare de stil și personalitate. Ceasurile Fossil se numără printre brandurile care au demonstrat că raportul calitate-preț poate fi greu de egalat în segmentul mid-range. Un ceas pe încheietura mâinii spune mai multe despre purtătorul său decât aproape orice alt accesoriu. Este singura bijuterie pe care un bărbat o poartă în mod tradițional în permanență, vizibilă în ședințe, la sport, la cine și în vacanțe. Tocmai de aceea, alegerea ceasurilor de barbati nu trebuie lăsată la…
Mai mult...Dat în urmărire națională și internațională, un sălăjean a fost identificat de polițiști
Un sălăjean, urmărit național și internațional de autorități, a fost reținut. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, cu sprijinul oamenilor legii din Zalău, au identificat miercuri dimineață un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Gârceiu, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind urmărit atât la nivel național, cât și internațional. Acesta a fost condamnat în anul 2024 de către magistrații Judecătoriei Zalău la o pedeapsă privativă de libertate de un an și jumătate, în regim de detenție, pentru săvârșirea…
Mai mult...Urgență la Consiliul Județean Sălaj. Trebuie desemnat un „președinte” interimar
Ca urmare a evoluției recente a procedurilor judiciare declanșate de Direcția Națională Anticorupție la nivelul Consiliului Județean Sălaj și în vederea asigurării bunei funcționări a administrației județene, instituția sălăjeană a anunțat organizarea unei ședințe extraordinare pentru data de 24 aprilie 2026. Pe ordinea de zi se va afla desemnarea, prin vot secret, a unuia dintre vicepreședinții instituției care va exercita, cu titlu interimar, drepturile și obligațiile corespunzătoare funcției de președinte. Această măsură este necesară pentru a asigura reprezentarea legală a instituției și continuitatea procesului decizional. În ceea ce privește ceilalți…
Mai mult...Termen limită pentru actualizarea datelor pensionarilor care își schimbă domiciliul
Cetățenii sălăjeni și din întreaga țară, beneficiari ai sistemului public de pensii, sunt obligați prin legislație să își actualizeze datele personale în orice situație ce privește schimbarea domiciliului sau a reședinței, după cum transmite într-un comunicat Casa Județeană de Pensii Sălaj. Potrivit principalelor prevederi, Legea 360 din 2023 stipulează că modificările apărute trebuie transmise într-un termen de până la 15 zile de la astfel de schimbări. În aceste situații, sălăjenii au nevoie de mai multe documente: cerere tip, copie a actului de identitate (cu noua adresă) și ultimul talon de…
Mai mult...Zvonoteca
# Mno, gândești că ne era dor de oaresce percheziții în sectorul public. Mnoa, n-ar fi rău să hie și la alte instituții loco, nu de alta dar unii o iau razna. Cu siguranță ar găsi domnii procurori hibe mari, de-a dreptul penale. # Am auzit că sunt instituții loco pe care nu vrea să le conducă nimeni, în care nimeni nu vrea să fie director. Cum așa? Foarte bine. Ești director, dar numai dacă te bagi în partidul nostru. Să trăiț! * A se considera pamflet. Orice asemănare cu…
Mai mult...Intervenții la Popeni pentru prevenirea inundațiilor
Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Sălaj au demarat lucrările de decolmatare și reprofilare a albiei râului Apa Sărată, în localitatea Popeni, comuna Mirșid. Derulate în parteneriat cu primăria, lucrările sunt executate cu ajutorul unui excavator pe șenile, pe un tronson de 3,5 kilometri, rezultând un volum de material aluvionar de peste 7.000 de metri cubi. Au fost realizate tăieri de coturi pentru adâncirea albiei și pentru creșterea capacității sale de transport. Prin aceste intervenții urmărim refacerea albiei și stabilizarea malurilor, reducând procesele de eroziune și asigurând, în același…
Mai mult...Dinu Iancu Sălăjanu, plasat sub control judiciar
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a fost plasat de DNA sub măsura preventivă a controlului judiciar, alături de Mate Jozsef și Ioana Lavinia Ghilea, angajați ai instituției. Reamintim că ieri DNA a efectuat cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj. Potrivit unui comunicat al instituției, au fost efectuate percheziții domiciliare în…
Mai mult...Comunicat de presă
Ciorapii peticiți
Când m-am angajat prima oară în presă, era acum 25 de ani, una dintre condiții era de a cunoaște aparatul ministerial, numele miniștrilor și multe altele. Era perioada în care un ministru rămânea pe post măcar doi sau trei ani. Între timp, vremurile s-au schimbat, iar șefii ministerelor sunt înlocuiți aproape ca ciorapii. Exagerez, desigur, dar realitatea nu e departe. Pentru că e prezent în politică, haosul se resimte și în societate, în viața de zi cu zi a românilor, probleme sunt în economie, în învățământ, inclusiv în justiție. Ce…
Mai mult...Locuri de muncă 22.4.2026
*** RAMADA ZALĂU angajează: barman, ospătar, recepţioner, bucătar şi ajutor de bucătar. Trimite CV-ul la adresa de email: hr.ramadazalau.com. Informaţii la telefon 0756 014 154. *** Angajăm TÂMPLARI PAL şi MONTATORI MOBILĂ. Oferim: salariu atractiv, mediu de lucru modern, posibilităţi de promovare profesională. Telefon 0733 414 299.
Mai mult...FAŢĂ ÎN FAŢĂ cu Adrian Lungu: de vorbă cu Iulia Luca, organizatoarea festivalului NO:W Zalău (VIDEO)
Ce aplicăm plantelor afectate de stresul termic? Recomandări de produse pentru protecție și refacere în 2026
Stresul termic provocat de temperaturi ridicate, perioade de caniculă și deficit de apă afectează rapid culturile agricole și horticole. Plantele își reduc activitatea, intră în blocaj de creștere și pot pierde flori sau fructe, ceea ce duce la scăderea producției și a calității. În astfel de condiții, este esențială utilizarea unor produse care sprijină refacerea metabolismului, optimizează utilizarea apei și ajută planta să depășească mai ușor perioadele de stres. În rândurile de mai jos sunt prezentate câteva soluții recomandate din selecția de fertilizanți și biostimulatori foliari disponibili pe Hectarul în 2026.…
Mai mult...Fotografia zilei
Cardul unui matematician…
Mai mult...