Opinia cititorului

“Locuiesc pe strada B.P. Haşdeu din Zalău, în blocul din spatele Complexului alimentar de la intersectia cu strada Gheorghe Doja. Deşi nu este prima dată când locuitorii acestei zone şi nu doar (pentru că este vorba de o strada foarte circulată) nu pot folosi trotuarul, am decis să vă sesizez pentru că acest lucru se repetă fără vreo problemă din partea unor şoferi. Trotuarul din faţa magazinului este blocat de aceste maşini conduse de cetăţeni pe care nu îi interesează şi nu îi sperie nimic. Este blocat în totalitate, nu rămâne nici măcar un spaţiu mic pe unde să poţi să îţi continui drumul ca pieton. Cei care trec, printre care copii, mame cu nou născuţi în cărucior, trebuie să intre pe şosea şi să ocolească aceste maşini, moment în care pot fi loviţi de maşinile care circulă pe acest drum european. În Cluj, aşa cum am văzut săptămâna trecută, au început să ridice din nou maşinile parcate în acest fel pentru că, probabil, nici ei nu au mai avut alte soluţii cu aceşti şoferi. Pentru că amenzile nu au efect iar Poliţia nu poate sta de pază în fiecare loc din oraş, poate că aceasta ar fi soluţia cea mai bună şi pentru noi şi cea care i-ar determina pe cei care ne tratează în acest fel să parcheze civilizat. Doresc să vă menţionez faptul că exemplul meu este doar unul, din zecile care sunt în multe locuri din oraş, inclusiv în centru”.

Hodiş Gabriela, Zalău
26 august 2016

3 Thoughts to “Opinia cititorului”

  1. Anonim

    Doua VITE. Cum sa parchezi in halul asta?

  2. Alfaman

    Vor sa le fie vizibile rongyurile de 6-7000 euro.

  3. Aceasi problema peste tot in oras,si eu sant sofer,dar nu sant de acord cu parcarea pe trotuar.Nimeni nu ia nici o masura,pe Gh. Doja se lasa masinile pe trotuar dar nu numai.Urci clujului,peste tot masini pe trotuar,e romania ce sa faci,politia doarme primaria la fel.

Leave a Comment