Opinia cititorului

“Doresc să vă aduc la cunoştinţă o întâmplare cu consecinţe pe cât de neplăcute pe atât de neadevărate, întâmplare prin care eu şi soţia mea am trecut în data de 17 aprilie. În timp ce ne deplasam cu autoturismul proprietate personală în ziua menţionată, aflându-mă pe raza localităţii Nuşfalău, am fost oprit de un echipaj al Poliţiei rutiere Şimleu Silvaniei, pentru a mi se aduce la cunoştinţă că am circulat fără să respect limita legală de viteză în localitate. Mai precis, aş fi fost depistat conducâd cu viteza de 68 km/oră prin localitate. A fost întocmit un proces-verbal pe care în final am refuzat să îl semnez având în vedere faptul că mi s-a refuzat orice dovadă care să ateste faptul că am comis contravenţia. La citirea procesului verbal care a sosit pe adresa de acasă am avut însă parte de mai multe surprize. Pe lângă amenda de 210 lei pe care nu am avut cum să o contest în momentul aplicării, aceea pentru depăşirea limitei de viteză, a mai fost adăugată şi o amendă, în aceeaşi sumă, pentru că nu am purtat –aşa cum este scris- centurile de siguranţă, fapt total neadevărat. Atât eu cât şi soţia mea purtam centurile de siguranţă în momentul controlului. Pe procesul-verbal apare însă şi o a treia amendă, aplicată pentru faptul că maşina <>, deşi autoturismul nu a fost controlat cu privire la acest aspect. Nimeni nu a verificat acest lucru nu a adus nimeni vorba de trusa medicală aşa că această amendă rămâne şi ea, un mister. În procesul verbal apare şi un martor- <>, Rezmiveş Ovidiu, pe care noi nu l-a văzut la faţa locului în momentul controlului şi nimeni nu ştie cine este această persoană şi mai ales ce caută în acest proces verbal. Prin urmare, amenda se ridică la suma de 840 de lei fiind compusă dintr-o amendă pe care să spunem că mi-o asum, deşi nu a fost dovedită, cea legată de viteză şi alte două amenzi care rămân sub mari semne de întrebare atât pentru mine cât şi pentru soţia mea, la care se adaugă şi prezenţa martorului. Doresc să vă aduc la cunoştinţă acest fapt deosebit de grav, care a devenit un obicei al poliţiştilor de la serviciul circulaţie din Şimleu Silvaniei. Mă întreb: oare în câte cazuri au procedat în acest fel? Nu vreau să spun că este hoţie la drumul mare, făcută de lucrătorii în uniformă, dar fals, uz de fals şi abuz în serviciu, pot să afirm că sunt”.
Cu respect,
N.G. – Zalău

9 Thoughts to “Opinia cititorului”

  1. Anonim

    Nu te impacienta vericule fiindca nu esti singurul abuzat in acest fel de militienii salajeni,de obicei acestia isi fabrica falsi martori ,cand vor sa f…ta pe cineva,din turnatorii lor de incredere!

    1. Anonim

      ca prostii debitezi… esti cel in cauza, sau ruda cu el? tu nu vezi ce scrie asta aici, hai sa fim seriosi! trei amenzi si el curat ca lacrima. las-o moarta.

  2. abc

    Cu plangerea la ziar nu rezolvi nimic . Daca esti in termen , adica max 15 zile de la primirea PV , fa plangere contraventionala la instanta (Jud. Simleu in cazul tau) . Daca nu stii cum , angajeaza-ti avocat si cere cheltuieli de judecata . Daca castigi , iti recuperezi cheltuielile cu avocatul .

  3. un politist

    Domnule N.G., imi pare rau ca nu ati mentionat faptul ca dumneavoastra in momentul in care ati fost oprit, v-ati dat mare sef al unei institutii publice din zalau, sperand sa scapati de amenda. Mare v-a fost indignarea cand ati vazut ca politistul isi face treaba si nu tine cont de functiile elefantilor comunisti care ne conduc institutiile. De ce nu ati mentionat in aceasta ”plangere” faptul ca ati fost arogant si ati amenintat pana la destituirea din politie???? Raspunsul e probabil la Magazin Salajean.
    Odata cu acest comportament, a venit si amenda, direct proportionala, cat despre martorul aparut, acesta este martor asistent la incheierea procesului verbal, nu martor ocular cu care sa faceti cunostinta.
    La judecata cu tine sa vezi inregistrarile, nu pe la ziar cu bocete !!!

    1. Anonim

      Interesant ce spune dl. politist. Nici mie nu imi mirosea a bine povestea asta, e prea de tot. Deci dinozauri care ameninta cand sunt opriti in trafic – cunoastem destule exemple- agresivi, amenintatori, irascibili si periculosi.” Lasa ca o sa vedeti voi ce patiti…” Cunoastem.

  4. Alina Mavrodin

    Minte de ingheata apele si spune si prostii, pai martorul ala e de fata la intocmirea procesului verbal, nu la altceva. Este o facatura si oricum nu e credibila povestea cum din trei fapte sa fie amendat pe nedrept pentru toate, mai taie din ele da le dracu. dar daca e vorba de vreun fost bastan, ajuns la pensie si frustrat ca nu mai are sclavii la dispozitie, este explicabil si de inteles faptul ca orice control i se pare o insulta. Parerea mea e ca la mijloc cineva minte de sparge gheata. Si sigur nu sunt politistii.

  5. Anonim

    Domnu garbovan, de cate pareri mai aveati nevoie ca sa va convingeti ca ati gresit? Sunt sigur ca cele exprimate mai sus nu sunt ale politistilor. Puteati merge in instanta, asa ati fi avut sansa sa va „demonstrati” sustinerile de mai sus.

  6. Un civil

    Domnule „politist”, se presupune ca ati terminat o scoala inainte de a imbraca uniforma. Va rog sa imi spuneti si mie, MARTORUL care semneaza procesul verbal este necesar pentru a dicta pe litere cuvintele pe care politistul le scrie sau este cel care atesta ca cele consemnate in proces sunt adevarate? Daca aveti dificultati, va sfatuiesc sa va documentati inainte de a mai face astfel de afirmatii.

  7. Zalau

    domnule garbovan ii vedea ce corect esti cand o sa spuna politia cum te-ai comportat si te mai tii mare inspector. daca nu ai fost deacord cu sanctiunea, de ce nu ai facut contestatie, ai crezut ca presa iti rezolva problema?

Leave a Comment