Un nou volum din „Descoperin Sălajul” a apărut în Colecția „Magazin Sălăjean”

Cel de-al treisprezecelea volum din „Descoperim Sălajul” a apărut la Editura „Caiete Silvane”, în Colecția „Magazin Sălăjean”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Acesta cuprinde reportaje semnate de: Mirel Matyas, Kiss Gyula, Sebastian Olaru, Andreea Vilcovschi, Marin Ștefan, Florin Negoiță, Szabó Attila, Simona Ciulea, Petru Galiș, Marin Pop, Marius Avram, Marius Morar și Emanoil Pripon.

„Jurnalistul scrie reportajul dincolo de biroul din redacție, dincolo de comunicatul de presă. Pe teren, se întâlnește cu realitatea, trăiește emoții pe care, mai apoi, cititorii le găsesc printre rânduri. «Descoperim Sălajul», un proiect al ziarului «Magazin Sălăjean», a ajuns la cel de-al 13-lea volum. Prin demersul nostru am dorit să pășim în viața județului, să ascultăm povești de viață, emoții și adevăruri ascunse până acum. Ne dorim ca volumele noastre să fie un reper pentru frumusețea acestui județ, un ghid care înseamnă mai mult decât un titlu senzațional. Reportajul înseamnă multă documentare, empatie, etică și obiectivitate. Întotdeauna încercăm să ascultăm, să înțelegem, să spunem povești cu rost. Într-o lume grăbită, noi vă invităm la liniște și frumos!”, a precizat Daniel Mureșan, directorul cotidianului „Magazin Sălăjean”, în cuvântul-înainte al volumului 13 din „Descoperim Sălajul”.

„Caiete Silvane” este revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.

Leave a Comment