Veste bună pentru elevi şi profesori: în 5 octombrie nu se fac cursuri

Elevii sălăjeni se vor bucura la mijlocul săptămânii viitoare de o zi fără cursuri. Acest lucru se va întâmpla joi, 5 octombrie, când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Educaţiei. Chiar dacă nu se vor face ore, şcolarii şi cadrele didactice vor veni la şcoală, pentru a sărbători, prin manifestări specifice, această zi.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, fiecare şcoală are libertatea de a alege activităţile educative şi recreative prin care să marcheze Ziua Educaţiei.
Din 1994, în data de 5 octombrie, în întreaga lume se sărbătorește World Teacher’s Day (Ziua Internațională a Profesorului sau Ziua Internaţională a Educaţiei). Dată extrem de importantă în calendarul UNESCO, 5 octombrie readuce în atenția opiniei publice mondiale rolul covârșitor al educației pentru orice societate. În plus, reiterează momentul solemn al semnării, în 1966, a recomandărilor UNESCO/ILO (International Labour Organization) referitoare la statutul profesorului.

Leave a Comment