Târg virtual: copiii din Sălaj se întrec în proiecte digitale la “Code Kids Fest 2020”

Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” (BJ) Sălaj organizează  “Code Kids Fest 2020- Târgul Județean de Știință și Tehnologie pentru copii”. Evenimentul va avea loc on-line marți, 27 octombrie, în intervalul orar 14-16. Potrivit reprezentanților BJ Sălaj, 2020 este anul provocărilor, iar situațiile întâlnite au demonstrat că activitățile pe care instituția le derulează la bibliotecă, și nu numai, depind într-o proporție uriașă de tehnologia avansată. „Acest lucru nu ne-a oprit, ci ne-a dat curajul să trecem peste obstacole, să ne adaptăm și să continuăm să #rescriemviitorulcopiilor. Pentru a încuraja iubitorii de tehnologie și experimente ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), pentru a crește gradul de educație și pentru a contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor din mediul rural și urban mic, Biblioteca Județeană Sălaj, împreună cu Fundația Progress, au pregătit un nou format de eveniment: CODE Kids FEST 2020 – Târg Online de Știință și Tehnologie pentru Copii”, au precizat reprezentanții BJ Sălaj. Nouă proiecte din sfera științei și a tehnologiei, create de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, vor putea fi văzute la standurile virtuale din zona EXPO a târgului. Târgul Județean de Știință și Tehnologie reunește copii și bibliotecari din județul Sălaj, unul dintre cele 19 județe din România unde se desfășoară proiectul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”. Cu emoții, dar și curaj, copiii din cluburile „Ninja Coders” – Biblioteca Județeană Sălaj, „The Magic Coders” – Biblioteca Publică Mirșid, „Clubul Micilor Programatori” – Biblioteca Publică Bălan și „World of Codes” – Biblioteca Publică Carastelec sunt gata să le arate invitaților și membrilor juriului proiectele digitale la care au lucrat în acest an. Micii coderi sunt încrezători că aceștia sunt doar primii pași în programarea viitorului. Alături de organizatori, și în acest an, vor fi: Echipa Brainstorms a Colegiului Tehnic API Zalău, Cercul de Informatică a Palatului Copiilor Zalău și Clubul de Informatică SB Cod al Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” Zalău. Deschiderea oficială a evenimentului va fi transmisă live pe pagina de facebook a bibliotecii județene Sălaj: https://www.facebook.com/bibliotecajudeteana.salaj/.

Leave a Comment