Sute de mii de absenţe, într-un semestru de şcoală

Peste 300.000 de absenţe au reuşit să adune elevii sălăjeni în primul semestru al anului şcolar în curs, jumătate dintre acestea fiind nemotivate. Chiulangii au strâns cel mai ridicat număr de absenţe în cursul lunii octombrie, respectiv peste 126.000 de absenţe.
Potrivit raportului privind starea învăţământului sălăjean pentru primul semestru din anul şcolar 2012-2013, la nivelul unităţilor şcolare din judeţ au fost înregistrate 316.405 absenţe. Dintre acestea, 166.824 au fost absenţe pentru care elevii nu au avut scutiri, rămânând nemotivate. Cel mai ridicat număr de absenţe a fost în luna octombrie a anului trecut, când totalul de absenţe per elev a fost de 3,97. Dintre cele 126.029 înregistrate în luna respectivă, 65.086 au fost absenţe nemotivate.
Conform aceleaşi surse, în cele două săptămâni de şcoală din luna septembrie elevii au adunat 21.263 de absenţe, dintre care 12.442 au rămas nemotivate. Lunile de iarnă şi-au spus cuvântul în privina absenţelor înregistrate de elevi. Astfel, în noiembrie, lună întreagă de şcoală, au fost raportate inspectoratului şcolar 101.195 absenţe, doar 46.966 dintre acestea fiind motivate. Un număr ridicat de absenţe a fost înregistrat şi în decembrie, şi anume 67.918. Jumătate dintre acestea au fost motivate.
În unităţile de învăţământsălăjene sunt înscrişi în acest an şcolar în jur de 30.000 de elevi.
Fenomenul absenteismului şcolar este o problemă care capătă amploare de la un an la altul în judeţ şi care pare a fi tot mai greu de combătut de autorităţi. În acest sens, oamenii legii şi reprezentanţii învăţământului sălăjean organizează periodic activităţi de prevenire a absenteismului şcolar. Aceste activităţi au loc în incinta unităţilor de învăţământ, dar, uneori, şi în unităţile de alimentaţie publică din oraşe. Astfel, echipaje de poliţişti, jandarmi şi inspectori şcolari se deplasează aproape săptămânal prin barurile, sălile de jocuri de noroc şi alte unităţi publice pentru depistarea chiulangiilor. Cei prinşi în timpul orelor de şcoală în aceste locaţii sunt identificaţi iar listele cu numele lor sunt transmise directorilor unităţilor şcolare de la care provin, astfel încât conducerea şcolilor să ia măsurile ce se impun. De asemenea, în aceste cazuri sunt sesizaţi şi părinţii elevilor „certaţi” cu şcoala.

3 Thoughts to “Sute de mii de absenţe, într-un semestru de şcoală”

  1. Zălăuan

    Ministerul nu este capabil decât să oblige cadrele didactice să contabilizeze absenţele.
    De doi ani de zile n-am auzit nicio măsură de la minister !

  2. G

    Nu mai faceți „ activităţi de prevenire a absenteismului şcolar”, treceți la pedepsirea severă a chiulăilor, prin amenzi usturătoare date familiei și mergeți până la declararea ca repetenți a elevilor cu multe absențe! Scăderea notei la purtare îi doare exact în… bănuiți unde.

  3. Anonim

    Domnul politist care-i identifica pe elevi nu ar putea sa santioneze si patroni localurilor pentru ca le dau voie sa joace la aparate desi nu au 18 ani?
    Copii nostri devin dependenti de aceste jocuri si patronii acestor localuri se lafaie in bani, pe spinarea parintilor acestor copii care nu se mai pot abtine de la ele, ajung sa fure si sa faca tot felul de ilegalitati si ne miram de ce „sunt inregistrate fapte deosebit de grave” la politie.
    Sau poate autoritatile locale si nationale ar putea sa interzica prin lege activitatile acestor asa zise localuri pentru jocuri de noroc, mai bine zis nenoroc, si nu sa stea indiferenti la cum se degradeaza copii nostri (multi fura, alti se sinucid).
    Ce se mai asteapta!!!

Leave a Comment