Sorin Cîmpeanu a prezentat noua structură a anului şcolar 2022-2023

Ministrul Sorin Cîmpeanu a prezentat după şedinţa de Guvern, structura noului an şcolar 2022-2023, care va înlocui semestrele cu cinci module de învăţare, alternate cu perioade de repaus. Noul an şcolar va începe în prima luni din septembrie şi se va încheia în 16 iunie, informează news.ro.

O nouutate este şi că se introduce, pe lângă Şcoala Altfel, şi Şcoala Verde. De asemenea, Ministerul Educaţiei ia în calcul să modifice şi regulamentul de funcţionare din învăţământul preuniversitare, astfel că vor dispărea tezele semestriale, care vor fi înlocuite cu evaluări, la începutul şi sfârşitul anului şcolar.

Ministrul Cîmpeanu a anunţat că au reuşit să ajungă la un consens privind structura anului şcolat, confirmat nu numai de către experţii în educaţie dar şi orice expert în pedagogie.

„Este vorba despre nevoia de a alterna module de învăţare, de 6,7,8 săptămâni, cu module de repaus. În acest fel, putem să ne adaptăm pe specificul anului şcolar din România. Mai ales, propunerea agreată este ca şcoala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învăţare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanţă, la finele lunii octombrie, astfel că 24-30 octombrie să fie prima vacanţă, acordată tuturor elevilor, şi preşcolarilor”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a explicat că, după această vacanţă, urmează modulul 2 de învăţare, care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă, după care va fi cea de-a doua vacanţă, 23 decembrie – 8 ianuarie.

După al doilea modul, urmează modulul 3, care ar începe pe 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie, când va fi a treia vacanţă, care va putea fi acordată în a doua, a treia sau a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui Inspectorat Judeţean, prin consultare cu cei implicaţi. „Este vorba de o vacanţă de o săptămână, mobilă, în luna februarie”, a spus Cîmpeanu.

Cel de-al 4-lea modul se va derula până în preajma sărbătorilor pascale, atât cele catolice cât şi cele ortodoxe, în perioada 8 – 23 aprilie. După această vacanţă, urmează modulul 5, şi ultimul care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cinea vacanţă este cea de vară, care va începe în data de 17 iunie şi va dura până în prima luni a lui septembrie, când începe anul şcolar 2023-2024.

„Avem o altă noutate, pe lângă Şcoala Altfel, avem şi Şcoala Verde. Această săptămână va putea fi introdusă în structura anului şcolar 2022-2023, în modulele 4 şi 5 de învăţare, când şcolile vor avea libertatea să îşi aleagă, în funcţie şi de condiţiile climatice”, a mai spus ministrul, precizând că vor introduce în şcoli prezentări făcute de personalul abilitat să prezinte aceste elemente de mediu, într-o manieră atractivă.

Sorin Cîmpeanu a arătat că mai au în plan să introducă şi educaţia financiară, după ce Parlamentul a adoptat o lege în acest sens.

„Având în vedere relevanţa tezelor semestriale, având în vedere această structură a an ului şcolar cu cele cinci module de învăţare, alternate cu perioade de repaus, intenţionăm să revizuim regulamentul de funcţionare din învăţământul preuniversitare, în sensul renunţării la aceste teze semestriale”, a spus Cîmpeanu, precizând că profesorii ştiu foarte bine când să îşi planifice aceste evaluări pe parcursul anului.

De asemenea, ministrul a spus că a luat act de solicitarea elevilor, a unei evaluări standardizate, sumative, la final de an şcolar, şi solicită elevii şi o evaluare standardizată, predictivă, la început de an şcolar. „Este un model pe care îl avem în atenţie şi îl vom analiza şi implementa încă din anul şcolar 2022-2023”, a mai afirmat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că vor fi medii încheiate la finalul anului şcolar, pentru că cele încheiate până acum la final de semestru nu au avut relevanţă şi nu au fost folosite.

„Se va da libertatea profesorilor să îşi organizeze evaluările, pe parcurs, în funcţie de calendar, de ritmul de predare a materiei”.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

3 Thoughts to “Sorin Cîmpeanu a prezentat noua structură a anului şcolar 2022-2023”

  1. […] Ministrul Sorin Cîmpeanu a prezentat după şedinţa de Guvern, structura noului an şcolar 2022-2023, care va înlocui semestrele cu cinci module de învăţare, alternate cu perioade de repaus. Noul an şcolar va începe în prima luni din septembrie şi se va încheia în 16 iunie, informează news.ro. O nouutate este şi că se introduce, pe lângă Şcoala Altfel, şi Şcoala Verde. De asemenea, Ministerul Educaţiei ia în calcul să modifice şi regulamentul de funcţionare din învăţământul preuniversitare, astfel că vor dispărea tezele semestriale,  » Mai multe detalii […]

  2. I.C.

    Dl inginer agronom Cîmpeanu fixează evaluări la începutul și sfîrșitul anului școlar. Poate se pricepe la manele, sînt cele mai favorabile momente, se știeee, să moare dujmanii! Elevii vin din vacanță, ce evaluezi? Elevii sînt obosiți la sfîrșit, iar tu vii să-i evaluezi. Și mai și pretinde că s-a consultat cu experți în educație.
    I se potrivește ce a zis Petre Țuțea: aflatul în treabă la români.

Leave a Comment