Rezultate dezastruoase la simularea Evaluării Naţionale în Sălaj

Mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a prezenţi la simularea Evaluării Naţionale au reuşit să promoveze. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, procentul de promovabilitate a fost cu câteva sutimi mai mic decât cel din anul şcolar precedent. Au fost cinci note de zece la Limba şi literatura română, 11 la Matematică şi patru la Limba şi Literatura Maternă. În schimb, niciunul dintre elevii sălăjeni nu a obţinut notă maximă la toate probele. Cei mai mulţi, respectiv 360 au obţinut medii între 5 şi 5,99, între 6 şi 6,99 – 290, 222 de elevii au medii între 7 şi 7,99, 141 de elevii – între 8 şi 8,99, iar 60 au promovat cu medii între 9 şi 9,99. Astfel, aproximativ 49,15 la sută dintre elevii participanţi au obţinut note de trecere, faţă de 49, 4 la sută – anul trecut. Dintre elevii care nu au promovat, cei mai mulţi, peste 400, au obţinut medii între 4 şi 4,99.
Rezultatele simulării Evaluării Naţionale au fost afişate vineri, 6 martie, în toate şcolile gimnaziale din judeţ şi a fost susţinută de 2.183 din cei aproape 2.400 de elevii de clasa a VIII-a din Sălaj.

3 Thoughts to “Rezultate dezastruoase la simularea Evaluării Naţionale în Sălaj”

  1. Anonim

    Dar unde sunt rezultatele, sa le vedem si noi!

  2. Anonim

    „Trimiți comentarii prea repede. Încetinește ritmul.” Ce tâmpenie și nesimțire este aceasta? Om fi noi ardeleni, da’ un comentariu pe săptămână vi se pare prea des? Să revin la vară? Cam prin ce lună e admis? Sau, mai bine, la anul?

  3. raj

    ! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: barbicioiu_raj@yahoo.com

Leave a Comment