Psihologul Cristian Andrei i-a provocat pe elevii jibouani

Sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Agârbicean” din Jibou a găzduit vineri, 24 mai, începând cu ora 13, dezbatarea moderată de cunoscutul psiholog Cristian Andrei. Acesta le-a vorbit elevilor şi nu numai despre cauzele şi urmările violenţei în viaţa şcolară, extraşcolară, dar şi în cadrul familiei. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului educațional „Violența ne lasă fără grai. Să rupem tăcerea!”, inițiat de Comisia privind prevenirea și combaterea violenței în școală, din care fac parte: directorul liceului menţionat, Liviu Sâmpălean, profesorii: Cristina Mureșan, Victoria Neagotă, Marcel Mureșan, Chiș-Dan Liviu şi Daniela Nuţ, consilier școlar.

Alături de elevii Liceului Teoretic „Ion Agârbiceanu” însoţiţi cu diriginții și profesorii lor, potrivit organizatorilor, au fost prezenţi şi elevi de la celelalte unități școlare din localitate. De asemenea, au participat și reprezentanți ai instituțiilor partenere, respectiv ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, ai Casei Corpului Didactic Sălaj, ai Poliţiei Jibou, ai Primăriei Jibou, Protopopiatului Ortodox Jibou, ai Clubului Copiilor Jibou și un reprezentant al Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Sălaj, în calitate de invitat.
Potrivit profesorului Dan Liviu Chiş, ocazia întâlnirii unei personalități a atras curiozitatea elevilor, care s-au bucurat de prezența psihologului Cristian Andrei, răspunzând prompt la provocări și întrebări, impresionați de sinceritatea și pertinența sfaturilor primite. La finalul întâlnirii, elevii au primit broșuri și autografe din partea lui Cristian Andrei.După întâlnirea cu elevii, cunoscutul doctor a vizitat Grădina Botanică „Vasile Fati” și Grădina Zmeilor, declarându-se impresionat. În opinia organizatorilor, întâlnirea de vineri a fost un dialog sincer și călduros în compania unei persoane oneste și lipsite de prejudecăți.

Alte articole

3 Thoughts to “Psihologul Cristian Andrei i-a provocat pe elevii jibouani”

  1. Anonim

    …doar nu ia provocat la un sex in grup pizderul?!…

  2. Cristina

    As vrea sa dau un raspuns ”ANONIMULUI”, care in loc sa arunce cu noroi in oameni net superiori lui, se ascunde in spatele anonimatului din cauza ca este atat de las incat nu poate sa raspunda pentru faptele sale si sa-si asume mizeriile pe care le foloseste in comentariile sale. Cel pe care-l apostrofeaza este o personalitate, un om de o inalta cultura in comparatie cu domnul care singur se caracterizeaza drept ”anonim”. Daca domnul ”anonim” (vedeti, eu v-am numit domn, desi comentariul dumneavoatra ma indreptateste sa va numesc oricum altcumva) are complexe de inferioritate, sa caute sa le rezolve cu ajutor specializat si sa nu ne polueze cu comentarii ce nu au nimic in comun cu umanitatea. Orice om are parti bune si mai putin bune, iar noi trebuie sa cautam ceea ce este bun si de valoare in orice fiinta. Cu siguranta ca domnul ”anonim” are partile dansului pozitive si, spre folosul tuturor, speram sa i le cunoastem.
    Va rog, domnule ”anonim”, sa ma iertati daca s-a intamplat sa va supar prin raspunsul meu. Daca veti riposta prin cuvinte vulgare, voi considera ca nu merita efortul sa va dau replica. Sa va ganditi insa la faptul ca aceste comentarii sunt citite de copii, de oameni de o puritate sufleteasca aparte si nimeni nu merita, chiar simplu cititor fiind, sa vada asa ceva. Numai bine!

  3. Cristina

    Iertati-mi greseala de exprimare de la inceputul comentariului: lipseste negatia, ”sa nu se ascunda in spatele anonimatului”. Supararea pe astfel de comentarii vulgare este atat de mare, incat n-am facut o verificare atanta a textului inainte de a-l posta. Numai bine!

Leave a Comment