Proiect româno-norvegian, la Colegiul Naţional „Silvania”

O delegaţie alcătuită din doi profesori şi 18 elevi de clasa a X-a ai Liceului Byremo din Norvegia se află în aceste zile într-o vizită de lucru la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, în cadrul unui proiect derulat de cele două şcoli în perioada februarie-iunie 2018.

Cu acest prilej, reprezentanţii liceului norvegian s-au întâlnit cu cadre didactice, cât şi cu elevi ai prestigioasei unităţi de învăţământ din Sălaj, obiectivele urmărite fiind dezvoltarea relaţiilor de prietenie, toleranţă şi respect între parteneri, îmbunătăţirea nivelului de integrare în Uniunea Europeană, comunicarea în limba engleză, eliminarea barierelor de comunicare prin utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, cunoaşterea şi înţelegerea culturilor, tradiţiilor şi valorilor celor două ţări implicate.

Grupul ţintă al proiectului este format din 30 de elevi de la CNS Zalău şi 18 de la Liceul Byremo, toţi în clasa a X-a.

 

Alte articole

3 Thoughts to “Proiect româno-norvegian, la Colegiul Naţional „Silvania””

  1. Anonim

    Măi fraților, liceul ăsta, Byremo este din toată Norvegia sau doar dintr-un oraș oarecare de pe-acolo ? Presa…

  2. Mai mare jena

    Cand i-a luat Bulgareanu cel Destept si i-a dus la buda turceasca din curtea scolii

  3. Chiar asa...

    De atatia ani director, te mai dai si rotund cu treaba asta si te certi cu lumea prin presa, dar nu esti in stare sa faci o buda europeana pt scoala…

Leave a Comment