Profesorii nu-și mai pot medita elevii din propria clasă

În data de 19 ianuarie a fost publicat în Monitorul Oficial mult așteptatul Ordin al ministrului Educației prin care se interzice ca profesorii să-și mai mediteze elevii de la clasa unde predau. Potrivit noilor directive, toți profesorii trebuie să completeze în fiecare an o declarație de interese în acest sens, pe proprie răspundere. Concret, meditațiile în sine nu vor fi interzise, ci doar cele pe care profesorii le dau elevilor din propria clasă. În textul publicat în Monitorul Oficial se menționează faptul că „documentul scris, redactat pe propria răspundere, prin depunerea căruia cadrul didactic de predare confirmă că asigură echitate și obiectivitate în activitatea de predare-învățare-evaluare și că nu desfășoară activități de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs”. Este important de știut că profesorii care vor medita alți elevi, care nu provin din clasele unde aceștia predau, nu sunt obligați să menționeze acest lucru în registrul declarațiilor de interese din școli.

Legat de aceste măsuri, Corina Forț – inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj spune că „aceasta este o măsură utilă, era cazul să se înțeleagă că profesorii trebuie să se implice cât mai mult la clasă, elevii trebuie să aibă toate competențele necesare pentru a putea absolvi cu bine ciclurile educaționale, indiferent că vorbim de cel primar, gimnazial sau liceal”. Cu toate că per ansamblu măsura pare una bună, elevii din clasele terminale din zona rurală, acolo unde frecvent există doar un cadru didactic la anumite materii, vor fi direct afectați, ținând cont de faptul că aceștia vor fi nevoiți să meargă de acum încolo la oraș pentru a primi ore de meditație, iar părinții vor fi nevoiți să scoată bani frumoși din buzunar pentru navetă.

Până în data de 31 decembrie a fiecărui an, profesorii sunt obligați să-și completeze declarația de interese, iar cei angajați ulterior acestei date o vor completa și depune în termen de cinci zile de la angajare. Potrivit noului ordin de ministru, nedepunerea declarațiilor de interese în termenul stabilit și nedeclararea meditațiilor pentru elevii de la propria clasă sunt considerate abateri disciplinare și vor fi sancționate ca atare.

 

3 Thoughts to “Profesorii nu-și mai pot medita elevii din propria clasă”

  1. […] În data de 19 ianuarie a fost publicat în Monitorul Oficial mult așteptatul Ordin al ministrului Educației prin care se interzice ca profesorii să-și mai mediteze elevii de la clasa unde predau. Potrivit noilor directive, toți profesorii trebuie să completeze în fiecare an o declarație de interese în acest sens, pe proprie răspundere. Concret, meditațiile în sine nu vor fi interzise, ci doar cele pe care profesorii le dau elevilor din propria clasă. În textul publicat în Monitorul Oficial se menționează faptul că „documentul scris, redactat pe propria răspundere, prin… Citeste mai mult […]

  2. lex

    Problema era ca profesorii isi favorizau la clasa elevii care faceau meditatii cu ei, si restul ramaneau pe dinafara.

  3. Anonim

    S-o crezi tu. Profesorii vor medita în continuare, dar cu titlu gratuit (ha,ha,ha).

Leave a Comment