Profesoara Ioana Tuduce de la CNS, decorată de preşedintele României

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 31 august a.c., de Ziua Limbii Române, decretele de decorare a unor profesori de limba și literatura română din Cluj-Napoca, Bucureşti, Bistriţa-Năsăud, Vatra Moraviţei, Galaţi şi Zalău. Printre aceştia se regăseşte şi Ioana-Maria Tuduce, profesor la Colegiul Naţional “Silvania” din Zalău şi director al Centrului Judeţean de Excelenţă Sălaj.

“În semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea puse, de-a lungul timpului, în slujba actului educațional, contribuind în mod exemplar la formarea intelectuală și civică a tinerelor generații, precum și la creșterea aportului învățământului la dezvoltarea societății românești”, cadrul didactic zălăuan a primit Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

“Vă felicit şi vă mulţumesc pentru contribuţia dumneavoastră la formarea intelectuală şi civică a tinerelor generaţii şi la dezvoltarea societăţii româneşti, prin cultivarea limbii române. Vă felicit, de asemenea, pentru profesionalismul şi dăruirea demonstrate în actul educaţional şi în viaţa comunităţii în care vă derulaţi activitatea”, a spus Iohannis, după ce i-a decorat pe cei şapte profesori.

Şeful statului a mai subliniat că, în contextul unei lumi interconectate şi al globalizării şi digitalizării, rolul profesorilor de limba română ”devine astfel acela de păstrător al identităţii naţionale”.

”Sunt bucuros că am ocazia să recunosc meritele unor dascăli cu vocaţie, care se remarcă prin dăruirea faţă de profesia didactică şi faţă de comunitate, precum şi prin exemplul pe care îl oferiţi tinerilor. Rezultatele dumneavoastră sunt excepţionale – fie la concursuri şi olimpiade şcolare de limba şi literatura română, fie în motivarea elevilor în parcursul educaţional către devenirea lor ca membri activi în societate. Nu pot să nu remarc atât meritele deosebite în activitatea de la catedră, cât şi implicarea în proiecte şi activităţi de cercetare, cu caracter social sau de promovare şi păstrare a limbii române în ţară şi în afara graniţelor”, a mai spus Iohannis.

6 Thoughts to “Profesoara Ioana Tuduce de la CNS, decorată de preşedintele României”

  1. Maria

    Felicitari! Meriti aprecierile facute, munca multa cu daruire.

  2. Anonim

    Un ziar afiliat politic din Sălaj scrie: „Consilierul local PSD din cadrul Consiliului Local Zalau Ioana Maria Tuduce a fost decorata”. Zău? Președintele țării coboară la a decora un oarecare consilier local ales doar acum două luni dintr-un orășel de provincie?

    1. Anonim

      te apuca greaţa. ce legatura are flamura rosie din psd cu rezultatele exceptionale in profesie? Jenanta adaugire a acelui ziar. In alta ordine de idei, un sincer BRAVO. Felicitari d na profesor.

  3. v

    care este doamna Tuduce?

    1. Anonim

      prima din stanga fotografiei

  4. Anonim

    pacat ca nu e prima din dreapta

Leave a Comment