Prof. Marin Ştefan: Religia în şcoală- da sau nu ?

Profesorul şi publicistul Marin Ştefan din Şimleu Silvaniei, ne-a trimis punctul domniei sale de vedere, dar şi al altor câţiva profesori din oraş, legat de controversata oră de religie. Magazin Sălăjean a acordat în ultimele ediţii spaţii ample acestui subiect deosebit de important pentru educaţia, formarea şi viitorul copiilor şi a criticat publicitatea agresivă, la limita legii, în vederea semnării cererilor trimise de BOR prin intermediul şcolilor, criticând totodată şi anumite idei pe care le-am considerat cel puţin greşite, regăsite în manualele de religie. Însă, aşa cum procedăm mereu indiferent de subiectul abordat, suntem deschişi părerilor, rândurilor primite de la cetăţeni- oameni simpli sau specialişti, fapt pentru care şi de această dată, publicăm integral materialul trimis de profesorul Ştefan, legat de acest subiect tot mai controversat, un material de calitate, bine argumentat, la care au contribuit, prin opiniile lor, şi alţi dascăli şimleuani.

Motto: „ Religia este substitutul la modă al credinţei”.  (Oscar Wilde, 1856-1900, scriitor englez)

Ne aflăm în săptămâna a patra din Păresimi (Postul Mare al Sfintelor Paşti) şi, iată, este slobod la „datul cu părerea”. Subiectul îl constituie ora de religie din şcoală, mai exact, locul studierii ei în acest perimetru educaţional. Discuţiile din toată mass-media au provocat şi provoacă, încă, un val de controverse, pe cât de emoţional, pe atât de periculos în societatea românească, cu profunde implicaţii şi semnificaţii de ordin sistemic, cu participarea unor instituţii şi ale politicului. În ultimul sfert de veac, în epoca democraţiei, educaţia religioasă din şcoala românească a parcurs un noian de „cărări întortocheate.” În virtutea unor legi ale învăţământului, aceasta a avut un statut bidirecţional, ca obiect/materie de studiu: obligatoriu sau opţional/facultativ. Pe acest fond conflictual, asistăm – parcă – la o tocmeală, în care „târgoveţii” îşi expun punctele de vedere, în scopul rezolvării acestei probleme. Baiul este că, la urma urmei, obiectul tranzacţional este elevul, copilul, mai bine-zis, cel care trebuie să beneficieze de cel mai bun model educaţional. În dinamica lumii de azi, modelul tradiţional al învăţământului, încă prezent în şcoala românească, îşi arată îndoiala şi insuficienţa, faţă de priorităţile actuale, ca urmare a marilor provocări europene şi mondiale. După mine, toate părţile implicate, printre care – şcoala, părinţii şi cultele – trebuie să găsească „numitorul comun” prin care să armonizeze vechile exigenţe cu noile aspiraţii. Cum subiecţii n-au, încă, discernământul necesar, părinţii – aflaţi între „ciocan şi nicovală” – sunt cei îndreptăţiţi să decidă, fără nicio presiune, indiferent din ce parte ar veni aceasta. Ca dascăl pensionar (46 de ani la catedră), nu pot să rămân dezinteresat de acest fenomen al contestării sau al obligativităţii studierii religiei în şcoală. Şcoala nu trebuie să-şi „exmatriculeze” elevii, tocmai din cauza religiei, a credinţei lor,cum nu trebuie nici să-i silească în a-şi exercita dreptul de a alege „calea” dorită de ei şi de părinţii lor. Nici ca tată şi ca bunic, nu pot să fiu indiferent, pentru că, familia este un principal factor de formare a caracterelor la cei mici. De aceea, ambianţa familială trebuie să fie compatibilă cu mediul educaţional din şcoală, sub toate aspectele. Trebuie ştiut că, studiul religiei, indiferent de confesiune, urmăreşte dezvoltarea aceloraşi competenţe generale, cu valori şi cu atitudini pur educaţionale. Până la urmă, şi familia este un „locaş” în care „cuvântul pentru suflet” prinde rădăcini şi se dezvoltă întru educarea credinţei în Dumnezeu! În acest context, la solicitarea mea, dl. profesor de religie, Cosmin Porcar – director al Şcolii Gimnaziale „Horea” din oraşul Şimleu Silvaniei, are următorul punct de vedere: „Educaţia religioasă a făcut parte din formarea copiilor şi a tinerilor în toate culturile şi în toate timpurile. Cu mult înainte de apariţia instituţiei şcolii, familia şi societatea – în general – deţineau, deja, funcţia de transmitere a unui bagaj de elemente religioase, în care intrau: credinţe, mituri, reguli de morală sau comportamente ritualice. Marea epopee a învăţământului european a început în secolele XI-XII, cu deschiderea celebrelor universităţi, care au pus studiul teologiei la loc de frunte, unele dezvoltându-se, de altfel, din vechi şcoli abaţiale. În Ţările Române, primele şcoli au funcţionat, cum se ştie, pe lângă biserici şi mănăstiri. În Ardeal,la sfârşitul secolului al XV-lea, funcţiona Şcoala de la Biserica din Şcheii Braşovului, iar în secolele următoare, în lipsa unui învăţământ laic, s-au deschis şcoli româneşti pe lângă mănăstiri, ca: Sâmbăta de Sus, Nicula şi Moisei. În toate aceste şcoli se învăţau, în primul rând, cititul şi socotitul, la care se adăuga, desigur, rostirea celor mai simple rugăciuni, ca toate – împreună – să constituie baza formării unei fiinţe umane armonioase. Pierderea componentei religioase a educaţiei ar însemna, astăzi, sărăcia omului, reducerea amplitudinii lui spirituale şi transformarea acestuia, într-o societate laicizată, într-un simplu producător şi consumator de bunuri. Ar fi păcat ca astfel să arate România viitoare, cu un popor care s-a născut creştin. Iată, aşadar, două puncte de vedere, de pe meleaguri şimleuane şi sălăjene, cu privire la întrebarea„religia în şcoală: da sau nu?”. În Sălaj, din datele prezentate de Inspectoratul Şcolar, peste 90 la sută din părinţii şi tutorii elevilor care au avut religia cuprinsă în lista cu disciplinele educaţionale, au semnat cererile pentru ora de religie. O situaţie neclară este la învăţământul primar, fiindcă etapa de înscriere pentru anul şcolar 2015-2016 nu este finalizată. Noi nu considerăm acest fapt, neapărat, o victorie a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Care victorie… În conjunctura democraţiei şi a libertăţii religioase, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice trebuie să abordeze, în continuare, cu mare atenţie şi cu maximă responsabilitate educaţia religioasă a tuturor elevilor ţării, în spiritul dorit de BOR. Să nu se uite adevărul-adevărat: pe lângă copiii şi elevii ortodocşi, majoritari, sunt şi alţii, mii şi mii, greco-catolici, romano-catolici, evanghelişti, adventişti, reformaţi, luterani, prezbiterieni, penticostali etc. Mai ales că, pentru a se constitui o grupă de studiu, într-o şcoală trebuie să existe minimum cinci elevi de aceeaşi confesiune sau cu aceeaşi dorinţă! În plus, educaţia moral-religioasă nu trebuie să fie considerată ca o simplă opţiune pedagogică. Vorbind de ora de religie în şcoală, se cuvine să avem în vedere şi educatorul. Dascălul respectiv trebuie să fie un pedagog creştin, bine pregătit profesional, pentru a-i oferi copilului şansa integrării în societate. Profesorul de religie trebuie să fie o valoare, ca să formeze valori, să aibă lumină ca să lumineze pe alţii, să stăpânească binele ca să-l transmită şi celorlalţi (aşa zicea fostul Patriarh Teoctist). Acest „învăţător” al confesiunii respective trebuie să aibă har, o moralitate desăvârşită, să fie o fire deschisă şi senină, îngăduitoare şi plină de afecţiune şi de iubire creştinească. Aşa că, mare atenţie…Se apropie Sfintele Sărbători, care preamăresc minunea fără început şi fără sfârşit a Învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Până atunci, când vom lua – din nou – „lumină din lumină” şi ne vom împărtăşi întru recunoaşterea Învierii, sperăm ca această problemă să fie rezolvată firesc şi, de ce nu, în cel mai paşnic şi mai legal mod. Doamne-ajută!

Alte articole

8 Thoughts to “Prof. Marin Ştefan: Religia în şcoală- da sau nu ?”

  1. Anonim

    io si mor când vad ca un profesor de doctrina ortodoxa (sau catolica/reformata/ ebraica/ musulmana, etc) ajunge director !! cum dracul popii astia s-au infiltrat peste tot. La revolutie am vrut sa scapam de securisti si informatorii lor si acum avem biserica=securitatea noua, care prin popii/preoti/predicatori/imabi sunt peste tot: politica, afaceri, politie si armata si acum au monopolizat si invatamantul

    1. necredincios?

      sunt curios când procuratura o sa inceapa verificarile privind modul de incriere a copiilor la religie.
      de ce? deoarece inainte de finalizarea termenului de depunere a acestor cereri, am avut sedinta cu parinti, la care au participat dirigintele, directorul scolii si doi “profesori de religie”. Discutia a inceput cu plansete si rugaminti, sa-i ajutam pe saracii “profesori de religie” sa nu ramana fara loc de munca, si efectul a fost unul minim la parinti.
      Apoi au inceput cu promisiuni, note de 10, deci medie de 10, deci media generala mai mare, deci sanse mai mari la admitere, si nici asta nu a prea a avut mare efect la parinti.
      Dar la uma avenit solutia extrema AMENINTARI : DACA NU INSCRIETI COPII LA ORA DE RELIGIE, APOI O SA AIBA DE SUFERIT LA CELALALTE MATERII, o sa primeasca note mai mici ! caci colegii “profesorilor de religie” o sa tina cont la notarea elevilor, daca acesti studiaza sau nu religia.
      Si uita asa de la un procend de 10-15% din parinti care au depus cerere pentru ora de religie, a ajuns ca in clasa copilului meu, doar eu sa nu inscriu elevul la ora de religie. Si acum imi vine copilul acasa si-mi spune ca el este dat ca un exemplu rau, in fata colegilor de unii profesori. Deic asta este “iubirea si bunatatea” promovata de acesti “profesori de religie” !

  2. simion

    Nici o religie nu poate sa creeze valori atata timp cat miza religiilor sant inrobirea fiintiala a omului,iar cea mai inrobitoare religie este cea crestin ortodoxa care inrobeste fiintial incepand de la botezul unui copil ,cand doi tineri se casatoresc si respectiv cand se inhumeaza oamenii.Conform D.E.X. cuvantul ROB inseamna:a lua cuiva libertatea,al tine in captivitate,a muncii din greu.Atunci vine si intrebarea ,de ce se foloseste de catre reprezentantii biserici expresia de rob al lui dumnezeu si nu folosesc doar numele si prenumele celor pe care ii pomenesc.Deoarece in virtutea liberului arbitru fiecare om in aceasta lume alege ,fara sa i se spuna, daca vrea sa fie om liber sau un om inrobit,si asa parasesti aceasta lume..NU ORCE CER CHIAR INSTELAT,E VREDNIC DE-A FI ADORAT,NU ORCE CER CHIAR INSORIT ,E VREDNIC DE A FI CINSTIT.,MAI AFLA DAR CA OAMENI RAI ,I-AU INROBIT DE MULT PE-AI TAI,C-UN DUMNEZEU INCHIPUIT,DE EI IN MOD NELEGIUIT.

  3. Anonim

    „Dascalul respectiv (de religie) trebuie sa fie un bun crestin ” Si ce facem cu profesorii de religie de la scolile tataresti sau turcesti din Dobrogea, unde copiii sunt musulmani, sau ce zice rabinul sau orice evreu cand e vorba de copilul lui ?

  4. Anonim

    Ce nu par să înțeleagă (sau să accepte?) distinșii preopinenți – și-i dau înainte cu „poporul român născut creștin” – este că nu cu religia au ceva criticii, ci cu modul în care se studiază în școli și cu manualele prăpăstioase (e plină presa de fotografii și citate din acele manuale periculoase pentru sănătatea mintală a copiilor, de care se arată atât de îngrijorat autorul). Iar dreptul la opinie nu este un „dat cu părerea”, nu este un moft, nici „valul de controverse” nu este „pe atât de periculos”, decât pentru cei care se bazează pe o autoritate pretinsă, nu câștigată. Însă aceea este o societate totalitară, laică sau creștină.

  5. Anonim

    de ce se caca popii astia prespalati sa tina aceste ore de indoctrinare religioasa in scoli si nu le fac in biserica? pentru bani?!? bani de care biserica si implicit popii/preotii nu se mai satura ! si prin aceasta indoctrinare = indobitocire a copiilor de mici

  6. Multumim domnule profesor!
    Articolul e un cuvant de Inviere!
    Articolul va arata ca ati fost un dascal cu har:”o valoare ca sa formeze valori, lumina ca sa luminati pe altii, ati stapanit binele ca sa-l transmiteti si celorlalti”.(respectiv noua).
    Multumim ziarului ca a oferit spatiu pentru „profesionisti”.
    Dumnezeu sa va rasplateasca!(V-a si rasplatit)

    1. Anonim

      date dracului cu iubirea fata de ora asta de indoctrinare religioasa !
      suntem un popor de prosti, dar credinciosi !!! si suntem mandri tare de prostia si credinta noastra. nu suntem in stare sa ne stergem la cur, dar ne cacam pe noi in fata alatarului sa ne vada lumea ce credinta mare iese din noi. Mie scarba de acesti asa zisi credinciosi. Mergeti la sate si vedeti credinta la oamenii batrani , cei care inca mai reprezinta ceea ce a fost cândva biserica romaneasca,
      ii este rusine la bunica ca nu trece o saptamana sa nu ceara popa bani pentru fiece probleme importante a bisericii noastre.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul