Primii elevi vor fi vaccinaţi în octombrie

Ministerul Sănătăţii a stabilit calendarul campaniilor şcolare de vaccinare pentru anul şcolar 2013-2014. Astfel, potrivit acestuia, în perioada 7- 8 octombrie, elevii de clasa I vor fi vaccinaţi RRO (antirujeolică-antirubeolică -antiurliană), în perioada 4 -15 noiembrie se va face vaccinarea diftero – tetanică (dT) la clasa a IX (restanţieri din anul şcolar 2012-2013) şi la clasa a X-a (restanţieri din anul şcolar 2011-2012). De asemenea, în perioada 2-13 decembrie, se va face vaccinarea antipoliomielitică (VPI) la elevii de clasa a II-a. Pentru prima dată s-a inclus această vaccinare şi la copiii în vârstă de 6 ani, care sunt în clasa pregătitoare. În aprilie- mai 2014 urmează să se facă vaccinarea diftero-tetanică (dT) la clasa a VIII-a.

Până la demararea campaniilor şcolare, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj trebuie să trasmită Ministerului Sănătăţii numărul necesar al dozelor de vaccin. Potrivit adresei Ministerului Sănătăţii, aceste campanii de vaccinare se adresează tututor copiilor de vârstă eligibilă, şcolarizaţi şi neşcolarizaţi. Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. Între două administrări succesive ale aceluiaşi tip de vaccin se va păstra un interval minim de 28 de zile. Reacţiile adverse vor fi investigate şi raportate în conformitate cu metodologia de supraveghere. „Înaintea fiecărei campanii de vaccinare se vor organiza sesiuni de instruire a personalului medico-sanitar cu privire la : vaccinul care urmează să fie administrat, criteriile de eligibilitate la vaccinare, perioada de efectuare a vaccinării, contraidicaţii temporare şi definitive, reacţii adverse, raportarea, investigarea şi tratamentul acestora, managementul şocului anafilactic ”, se precizează în adresa menţionată.

Leave a Comment