Prima de instalare în învăţământ este, din nou, obligatorie

Toate unităţile şcolare din judeţ au obligaţia de a acorda prima de instalare. Aceasta reprezintă echivalentul unui salariu de încadrare, fără sporuri, şi se cuvine fiecărui cadru didactic calificat, care se angajează în învăţământ, prin concurs, în primii cinci ani de la absolvirea studiilor. Prima de instalare nu a mai fost acordată de patru ani, însă redevine obligatorie în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul a fost intentat de sindicatele din Iaşi, iar dreptul câştigat se aplică unitar în toată ţara. „Este vorba de o interpretare a Curţii a aplicării dispoziţiilor art. 6 din Legea 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare. S-a stabilit că aceste prevederi legale nu abrogă dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările ulterioare. Altfel spus, acestea din urmă continuă să îşi producă efecetle şi după intrarea în vigoare a Legii 63/2011. Drept urmare, unităţile şcolare au obligaţia să acorde prima de instalare. Noi am transmis acest fapt în toate unităţile de învăţământ din judeţ şi am solicitat o analiză, să vedem câte cadre didactice se află în această situaţie, mai ales că unităţile trebuie să plătească acest drept salarial şi pentru perioada ultimilor trei ani”, a explicat Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj. Liderul sindical a mai precizat că cei care se încadrează în sistemul de învăţământ după cei cinci ani de la absolvire nu vor beneficia de acest stimulent financiar.

Leave a Comment