Prezentare de carte şi publicaţii, în cadrul sărbătoririi învăţământului sălăjean

Manifestările programate în cadrul Zilelor Învăţământului Sălăjean au debutat, luni, cu o prezentare de carte şi publicaţii periodice, evenimentul având loc în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Au fost prezenţi, alături de conducerea inspectoratului şi lucrătorii din cadrul instituţiei, directori şcolari şi cadre didactice, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii publice.
Inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea a deschis evenimentul prin prezentarea activităţilor ce vor avea loc, pe parcursul acestei săptămâni, printre care premierea olimpicilor cu rezultate deosebite, felicitarea dascălilor pensionari şi simpozioane şi cercuri literare ale cadrelor didactice. Următorul care a luat cuvântul a fost purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Marcel Lucaciu, de altfel unul dintre scriitorii volumelor expuse în sală.
Acesta a făcut o descriere a următoarelor apariţii publicistice pe parcursul ultimului an, şi nu numai, printre care: “Aforisme, cugetări, maxime. Antologie” – de Iuliu Suciu, “Parfumul ficţiunii (studii şi cronici literare)” – de Marcel Lucaciu, Glosar de cuvinte regionale aparţinând graiului vorbit în satul Aluniş şi Glosar de cuvinte regionale aparţinând graiului vorbit în satul Preoţeşti şi împrejurimi – ambele scrise de Grigorie M. Croitoru şi Maria V. Croitoru, “Comănescu, La porţile risipei (aserţiuni incomode)” – de Teodor Sărăcuţ Comănescu, Revista „Gazeta Învăţătorilor”, Revista „Geographica”, Revista „Şcoala Noastră” şi Buletinul informativ „Şcoala Sălăjeană” nr.1.
Evenimentele vor continua, astăzi, cu un cerc literar al cadrelor didactice, respectiv cu expoziţii de pictură, seminarii şi o proză contemporană, aceasta din urmă susţinută de profesorul Gyorfi Deak Gzorgy.

Leave a Comment