Pregătirea şcolilor pentru 17 septembrie se face în pas de melc

Cu toate că începutul de an şcolar a fost amânat cu o săptămână faţă de data stabilită anterior, respectiv 10 septembrie, pregătirile pentru începerea cursurilor se desfăşoară greoi. Pentru a analiza stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ din judeţ pentru primirea elevilor, autorităţile sălăjene s-au întrunit, vineri, în şedinţă de Colegiu prefectural. Starea şcolilor şi a grădiniţelor, autorizaţiile pe care acestea trebuie să le deţină, Programul “Laptele şi cornul”, dar şi investiţiile şi lucrările de reabilitare care încă sunt în plină desfăşurare în mai multe unităţi din judeţ au fost subiectele aflate pe ordinea de zi a întâlnirii de la finalul săptămânii trecute.

Şedinţa a fost deschisă de inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Gheorghe Bancea, care a prezentat stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru prima zi de şcoală. Astfel, la nivel de judeţ, sunt 443 de unităţi de învăţământ, din care 219 sunt grădiniţe. Faţă de anul şcolar 2011 – 2012, pentru noul an şcolar, în cazul a 11 unităţi de învăţământ s-a retras statutul de personalitate juridică, în timp ce măsura desfiinţării a fost luată în cazul a cinci şcoli şi opt grădiniţe. Potrivit noilor reglementări în domeniul educaţional, toate Grupurile Şcolare vor fi numite Licee Tehnologice, în timp ce Şcolile cu clasele I-IV se vor numi de acum înainte Şcoli primare, a spus Gheorghe Bancea.
Inspectorul şcolar general a mai precizat că, în Sălaj, pentru Programul “A doua şansă” au fost stabilite două clase, cu 18 elevi, înscrierile urmând să se facă în septembrie. În ceea ce priveşte învăţământul special, va exista o grupă de şase copii la grădiniţă şi 14 clase de învăţământ primar şi gimnazial.

Situaţia dascălilor – nu aşa de rea ca în anii trecuţi

Gheorghe Bancea a prezentat şi situaţia cadrelor didactice după examenul de titularizare desfăşurat în judeţ. Astfel, la testarea respectivă s-au prezentat în salile de examen 427 de candidaţi, din care 37 au renunţat după aflarea subiectelor şi au părăsit sala, iar doi candidaţi au fost eliminaţi din sală pentru că au fost prinşi încercând să copieze. Din totalul de 388 lucrări care au fost corectate, un număr de 179 au fost notate cu minim nota 7, candidaţii promovând examenul. Alţi 128 de candidaţi au obţinut minim nota 5, ceea ce înseamnă că au putut ocupa posturi de suplinitor în sistemul de Învăţământ. “Sălajul stă destul de bine în privinţa pregătirii cadrelor didactice, în comparaţie cu anii trecuţi şi cu situaţia care se înregistrează în alte judeţe”, a spus Bancea. Acesta a detaliat şi situaţia personalului didactic auxiliar şi a celui nedidactic: în judeţ există 4.465 de posturi, din care 3.251 sunt posturi didactice, 351 – posturi pentru personal auxiliar şi 863 – pentru personal nedidactic.
Tot de pregătirea unităţilor de învăţământ sălăjene pentru noul an şcolar ţine şi asigurarea manualelor şcolare. La nivel de judeţ, au fost achiziţionate manuale în valoare de 211.754 de lei şi 90 la sută au fost livrate deja şcolilor. Totuşi, a punctat Bancea, au fost întâmpinate probleme cu două edituri – T3 Info şi Corint, care nu au livrat deocamdată cărţile necesare elevilor. La capitolul rechizite, inspectorul şcolar general a declarat că au fost achiziţionate produse pentru 9.850 de copii, din clasa pregătitoare şi clasele I-VIII, toţi aceştia provenind din familii cu situaţie materială defavorizată.

Investiţii în stand by din lipsa banilor

Un subiect mai spinos şi care a stârnit câteva discuţii vineri a privit stadiul investiţiilor care se derulează în unităţile de învăţământ sălăjene. Dacă Gheorghe Bancea a asigurat că anul şcolar poate începe fără probleme peste tot, în ciuda unor lucrări aflate încă în desfăşurare, primarul comunei Meseşenii de Jos, Sandu Berceanu – şi care a vorbit în numele tuturor edililor din judeţ – a spus că starea de fapt nu este atât de roz cum se crede. “Sunt lucrări începute în 2006 – 2007, pentru care nu sunt bani. Sunt investiţii care trebuie finanţate din bani care vin de la Ministerul Educaţiei, prin ISJ, dar care efectiv nu sunt, nu au ajuns la şcoli. Ce facem? Noi, primăriile, nu avem bani pentru a termina aceste lucrări. Spre exemplu, la şcoala din Meseşenii de Sus au fost efectuate lucrări în valoare de 300.000 de lei, care nu au fost decontate încă şi mai trebuie realizate investiţii în valoare de 350.000 de lei. Situaţia este la fel şi în alte comune, eu vorbesc aici în numele tuturor primarilor. Sunt lucrări demarate şi rămase în stand by de 5 ani”, a declarat Sandu Berceanu.
Vizavi de acest aspect, Bancea a declarat că se va informa în detaliu, iar prefectul Filonaş Chiş a insistat ca subiectul să fie reluat într-o altă întâlnire, întrucât este unul de importanţă majoră în contextul actual.
Cornuleţ cu lapte

Un alt subiect major de pe ordinea de zi s-a referit la derularea Programului “Laptele şi cornul” în judeţ. Întrucât licitaţiile în vederea desemnării furnizorilor de produse nu au fost, deocamdată, încheiate, s-a luat decizia să fie prelungite contractele cu actualii furnizori, astfel încât elevii să aibă lapte şi cornuri încă din prima zi de şcoală. Ulterior, licitaţiile în acest sens vor fi definitivate în 6, respectiv 11 septembrie. La acelaşi subiect a fost adusă în discuţie şi problema depozitării acestor produse, până să fie consumate de copii, în judeţ existând 16 unităţi de învăţământ care nu frigidere ori spaţii de depozitare corespunzătoare. Primarul Sandu Berceanu a atras atenţia că achiziţia frigiderelor de către administraţiile locale nu se loveşte de lipsa banilor, ci de faptul că, în prezent, achiziţiile publice sunt blocate la nivel naţional. Pentru a rezolva problema, prefectul Filonaş Chiş a declarat că această stare de fapt trebuie adusă la cunoştinţa Ministerului Educaţiei şi că trebuie făcute demersuri pentru a fi cumpărate frigidere acolo unde este nevoie.

Şcoli fără autorizaţie sanitară

Prezent la întâlnirea de vineri, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că din cele 443 de unităţi de învăţământ din judeţ, 417 au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare, în timp ce restul, de 26, nu au obţinut acest aviz din cauza lipsei utilităţilor. Dintre cele care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, 14 sunt grădiniţe cu program normal, 11 sunt şcoli primare şi una este şcoală gimnazială. Potrivit acesteia, două unităţi care nu au autorizaţie sanitară sunt din mediul urban, fiind vorba de grădiniţa şi şcoala gimnazială din Bic, care este arodată la o unitate şcolară din Şimleu Silvaniei, celelalte 24 fiind din mediul rural.
Autorizarea sanitară a unităţilor şcolare conform Ordinului MS Nr. 1030 din 2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, se face în baza declaraţiei pe propria răspundere semnată, după caz, de managerul unităţii/administrator şi/sau titularul activităţii. Până la data de 10 septembrie, unităţile şcolare vor reanaliza condiţiile în baza cărora s-a obţinut ASF şi unde există modificări (structură, circuite, inclusiv schimbarea de manager al unităţii/administrator ) se va depune o nouă declaraţie. “În perioada 11-20 septembrie, se va desfăşura acţiunea de control având în vedere începerea noului an şcolar, pentru asigurarea activităţilor şcolare şi a asistenţei medicale în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare, inclusiv imunizările obligatorii prevăzute în Programul naţional de imunizări”, a declarat Ligia Marincaş.
Un alt aspect abordat vineri a fost asigurarea cu combustibil a şcolilor şi grădiniţelor. Mai exact, 338 de unităţi au asigurat combustibilul necesar în proporţie de 50 la sută, încadrând unităţile racordate la CET, pe gaz şi electrice, iar 109 unităţi au asigurat combustibilul între 0-49 la sută. Directorii, împreună cu administraţiile locale, au asigurat, însă, că până la începerea sezonului rece, se vor lua măsurile pentru asigurarea cu combustibil necesar.

Leave a Comment