Peste 600 de elevi din Sălaj au contestat notele obţinute la Bacalaureat

 

Număr mare de contestaţii la examenul de Bacalaureat de anul acesta. Nu mai puţin de 627 de elevi s-au declarat nemulţumiţi de notele pe care le-au primit, considerându-le mult prea mici. Comparativ cu anul trecut, numărul acestora este aproape dublu, iar soluţionarea lor se va face în judeţul Bihor.
Cele mai multe contestaţii au fost depuse la limba şi literatura română, respectiv 279. 125 de note sunt contestate la matematică, 46 la biologie, 44 la anatomie, 28 la geografie, 22 la informatică, 18 la sociologie, iar la istorie – 17. Nemulţimiţi de notele obţinute s-au numărat şi printre absolvenţii care au susţinut examenul la limba maternă- 13, logică – 6, psihologie – 4, chimie – 2, economie – 1 şi câte 11 la filozofie şi fizică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Marcel Lucaciu, în acest an, contestaţiile absolvenţilor sălăjeni şi ale celor sătmăreni vor fi soluţionate în judeţul Bihor, Sălajului revenindu-i misiunea de a soluţiona contestaţiile din judeţele Maramureş şi Mureş.
În anul precedent, au fost depuse 356 de contestaţii, din care au fost admise doar 165. În urma soluţionării acestora, peste 60 de elevi s-au ales cu nota mărită, în timp ce peste 100 de candidaţi au obţinut note mai mici decât cele iniţiale.
Reprezentanţii ISJ Sălaj au precizat că admiterea unei contestaţii presupune o diferenţă de minimimum 0,50 puncte în plus sau în minus, la reevaluarea lucrării. Excepţie fac lucrările care au minimum 9,50. În cazul acestora, nota finală este cea acordată de comisia de contestaţii, indiferent de punctajul obţinut.

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Peste 600 de elevi din Sălaj au contestat notele obţinute la Bacalaureat”

  1. Anonim

    Cam închipuiți absolvenții ăștia. Și cam neobrăzați. Și nu mă refer la cei cu câteva sutimi sub 6, care încearcă să obțină media 6. În orice caz, stau prost cu autoevaluarea, deoarece la ieșire din examen au văzut baremul, care este strict și nu permite subiectivism în punctare-depunctare. Ei, dar după numai 9 și 10 la clasă, nu suportă adevărul, un 7 să zicem!

  2. ...

    Domnule Anonim, cred ca vorbiți fără sa cunoașteți cum stau, de fapt, lucrurile. Sunt un elev de 10, care nu a primit notele de-a lungul celor 12 ani „pe ochi frumosi”. Am muncit pentru ele și am muncit și pentru acest examen, spre deosebire de alții care au preferat relaxarea în ultimele săptămâni și care, probabil, fac parte din categoria menționată de dvs, a celor care încearcă sa obțină media 6. Nu consider deloc obrăznicie faptul ca îmi cunosc valoarea muncii mele și ca eu consider ca nota primita la una dintre cele 3 probe nu a fost în conformitate cu ceea ce am scris. Stiu sa ma autoevaluez și mai știu și sa citesc un barem. La disciplinele exacte baremul este explicit, însă la disciplinele umane nu este la fel. Corectarea este subiectiva, la latitudinea celui care citește lucrarea.
    Așadar, dacă atât de mulți elevi au fost nemulțumiți înseamnă că au avut motive. Evident, sunt și elevi care se considera mult mai grozavi decât sunt în realitate, dar sunt și mulți elevi „neobrazati” care îndrăznesc acum sa ceara o reevaluare a muncii lor.

    1. Anonim

      Să nu amestecăm lucrurile scrise cu cele nescrise. Cunosc, sunt profesor de liceu de 37 de ani. Te rog să nu suprapui cazul dumitale – probabil îndreptățit – peste cei peste 14 000 care au contestat – în logică se numește generalizare pripită, iar ca figură de stil este o sinecdocă (sau „pars pro toto”). Să fi fost sute sau mii de lucrări subevaluate în fiecare județ? Să vedem mâine rezultatele la contestații, mai precis ce note au fost contestate. Aș fi preferat, totuși, un limbaj mai puțin victimizant și provocator în replica dtale. Îți urez succes! profesorul Anonim

Leave a Comment