Peste 4.000 de elevi sălăjeni intră în evaluări

Peste 4.000 de elevi de clasa a II-a din judeţul Sălaj intră în febra examenelor. Prima testare este programată luni, 10 aprilie, când ce mici vor avea evaluarea scrisă la limba română şi la limba maternă. Marţi, 11 aprilie, va avea loc proba de citit la limba română şi limba maternă, miercuri, 12 aprilie, testul la matematică, ultima probă, cea la limba română pentru minorităţi, urmând să se desfăşoare joi, 13 aprilie, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
Durata fiecărei probe scrise este de 30 minute, iar învăţătoarele au la dispoziţie şapte zile (după încheierea ultimei probe) pentru a evalua aceste teste ale căror rezultate vor fi discutate, ulterior, cu părinţii elevilor. Potrivit Ghidului pentru evaluările de la clasele II, IV, VI, Evaluării la clasele a II-a are ca obiective verificarea modului în care copiii şi-au însuşit elementele de bază specifice vârstei: scris, citit, socotit, precum şi corectarea eventualelor dificultăţi ale copilului, pe parcursul celor doi ani care mai rămân la dispoziţia învăţătoarei.

Leave a Comment