Peste 340 de copii sălăjeni au fost evaluaţi psihosomatic

 

Aproximativ 340 de copii au fost evaluaţi psihosomatic, până în prezent, de către specialiştii sălăjeni. Evaluarea psihosomatică se aplică copiilor care împlinesc şase ani în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie, conform metodologiei Ministerului Educaţiei. Aceştia pot fi înscrişi fie în clasa pregătitoare, fie în clasa întâi, dar decizia finală aparţine specialiştilor, după evaluare. Astfel, potrivit Melaniei Gârdan, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională(CJRAE) Sălaj, din cei 343 de copii evaluaţi psihosomatic până în 4 martie, 307 au fost direcţionaţi spre clasa pregătitoare, 24 au primit recomandarea pentru înscrierea în clasa I, iar doi pentru grupa mare. Zece copii din cei evaluaţi nu au trecut testul psihologilor sălăjeni, aceştia având nevoie de o evaluare suplimentară pentru a primi recomandarea pentru înscrierea în învăţământul primar, fie pentru clasa pregătitoare, fie pentru clasa I.
Potrivit directorului CJRAE, până în prezent, evaluarea micuţilor a decurs fără incidente, testul fiind relativ uşor de parcurs atât cel pentru clasa pregătitoare, cât şi cel pentru clasa I. Conform calendarului avizat de Ministerul Educaţiei, ultima zi în care copiii vor mai putea fi evaluaţi este joi, 12 martie.
La nivelul judeţului Sălaj, pentru evaluarea psihosomatică a copiilor care împlinesc vârsta de şase ani după data de 31 august, adică în intervalul 1septembrie – 31 decembrie, au fost organizate 20 de centre de evaluare. Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE)Sălaj, zece dintre acestea funcţionează în municipiu: la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu”, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”, Liceul cu program sportiv “Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială “Corneliu Coposu”, Şcoala Gimnazială “Iuliu Maniu”, Şcoala Gimnazială “Porolissum”, Liceul de Artă “Ioan Sima”, Liceul Reformat “Wesselenyi” şi la CJRAE Sălaj. Câte două centre de evaluare au fost stabilite în oraşele Jibou şi Şimleu Silvaniei, respectiv la Liceul Tehnologic “Octavian Goga” Jibou, Şcoala Gimnazială “ Lucian Blaga” Jibou, Şcoala Gimnazială “Silvania” Şimleu Silvaniei şi Şcoala Gimnazială “Horea” Şimleu Silvaniei.
În judeţ mai funcţionează câte un astfel de centru în Cehu Silvaniei la Şcoala Gimnazială “Andrei Mureşanu”, în Ileanda la Liceul Tehnologic “I.Pop”, în Hida la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu”, în Crasna la Liceul Tehnologic “Cserey Goga”, în Sămăşag la Liceul Tehnologic Nr.1 şi în Nuşfalău la Şcoala Gimnazială “Petri Mor”.
Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor se face pe baza programării telefonice la secretariatul CJRAE, telefon: 0360-566131, iar rezultatul este comunicat în scris părinţilor, în aceeaşi zi.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean, copiii însoţiţi de unul dintre părinţi se vor prezenta în vederea realizării evaluării psihosomatice la centrul pentru care a fost făcută în prealabil programarea. Cererea va fi completată în ziua evaluării copilului, iar aceasta va fi furnizată de către membrii comisiei de evaluare. Testarea se va realiza în prezenţa părintelui. Totodată, înainte de evaluare părintele va prezenta comisiei o adeverinţă de la medicul de familie prin care se atestă că preşcolarul este clinic sănătos. “Rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice nu poate fi contestat. Conform metodologiei privind înscrierea copiilor în învăţământul primar, vor fi evaluaţi numai copiii care împlinesc şase ani în perioada 1 septembrie -31 decembrie 2014 şi părinţii solicită înscrierea în clasa pregătitoare şi cei care împlinesc şapte ani în intervalul amintit şi părinţii solicită înscrierea în clasa I”, a precizat sursa citată.

Leave a Comment