„Necenzurat”, un nou proiect pentru prevenirea consumului de droguri

 

Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj şi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională(CJRAE) Sălaj, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, derulează în perioada martie 2013-iunie 2014, un amplu proiect intitulat „Necenzurat”. Scopul acestuia este prevenirea consumului de droguri în şcoli. Este adresat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Proiectul are la bază modelul comprehensiv al influenţei sociale, fiind deja testat cu succes în şapte ţări europene, potrivit inspectorului principal Valer Merce, coordonator CPECA Sălaj.
Proiectul se va desfăşura în trei etape. Astfel, în prima etapă se vor organiza câte 12 activităţi cu două clase – pilot înscrise în proiect. În cea de a doua etapă va fi organizat un curs de formare pentru 50 de cadre didactice şi consilieri şcolari din judeţ, iar în ultima etapă se vor desfăşura activităţi specifice proiectului organizate de cadrele didactice formate, în şcolile în care activează. Potrivit organizatorilor, activităţi din cadrul primei etape a proiectului se vor desfăşura la Şcoala Gimnazială „Marcus Aurelius” din Creaca, în perioada martie-iunie 2013, sub coordonarea inspectorului principal Valer Merce din cadrul CPECA Sălaj şi a psihologului Lorena Cernucan. După finalizarea cursului de formare a cadrelor didactice din judeţ, aceste activităţi vor fi implementate şi în alte şcoli, începând cu anul şcolar viitor, în scopul implicării în proiect a unui număr cât mai mare de beneficiari.

Leave a Comment