Mobilierul pentru clasele pregătitoare a ajuns în toate şcolile

Mobilierul necesar dotării claselor pregătitoare din cinci unităţi şcolare sălăjene, ultimele rămase fără aceste materiale, a ajuns într-un final, marţi, în aceste unităţi de învăţământ. Inspectorul şcolar general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat că în cursul zilei de marţi au ajuns măsuţele şi scaunele promise de furnizorul care a întârziat cu livrarea aproape două săptămâni de la termenul fixat anterior cu conducerea unităţilor şcolare în cauză. „Am primit informaţii din partea directorului de la unitatea şcolară din Surduc că au fost aduse, marţi, 25 septembrie, piesele de mobilier pentru dotarea claselor pregătitoare. Dintre cele cinci şcoli din judeţ care nu au primit, înainte de începerea anului şcolar, mobilierul pentru clasele pregătitoare, şcoala din Surduc avea cea mai mare comandă de primit din partea respectivului furnizor. Prin urmare, sunt sigur că operatorul economic îşi respectă astăzi angajamentul şi pentru celelalte unităţi private până acum de măsuţa şi scaunele necesare micuţilor din clasele pregătitoare”, ne-a declarat, marţi, Gheorghe Bancea. Acesta nu a dorit să publice numele firmei în cauză.
Gheorghe Bancea a mai precizat faptul că şi directorii de şcoală au greşit în momentul în care au încheiat contractele cu furnizorii mobilierului pentru claselele pregătitoare. „Unii directori şcolari au trecut la clauze contractuale şi termenele până la care să le fie livrat mobilierul şi condiţiile în cazul nerespectării datei limită, în timp ce alţii au omis acest lucru. În cazul acestora din urmă, am ajuns în situaţia dată”, a afirmat Bancea.
Unităţile unde anul şcolar a început fără ca sălile pentru clasa pregătitoare să aibă mobilier specific sunt din localităţile: Surduc, Bălan, Băbeni, Pustă Vale şi Sălăţig. Firma care trebuia să livreze mobilierul în aceste şcoli în data de 16 septembrie a întârziat cu onorarea comenzilor din cauza numărului mare de contracte încheiate cu şcolile din judeţ, respectiv 42 la sută din totalul comenzilor din judeţ pentru mobilierul necesar dotării claselor pregătitoare.
Inspectorul şcolar a mai spus că, până la finele săptămânii viitoare, urmează să ajungă în clasele pregătitoare şi celelalte materiale necesare pentru dotarea claselor pregătitoare. „Este vorba de 10 capitole de materiale, respectiv: truse geometrice, table magnetice, saltele, corzi de sărit, alfabetare etc. Imediat ce vom primi aceste materiale necesare copiilor din clasele pregătitoare, le vom distribui şcolilor din judeţ”, a precizat Bancea
În Sălaj, au fost înfiinţate pentru anul şcolar 2012-2013, un număr de 114 clase pregătitoare, din care 112 sunt pentru învăţământ de masă şi alte două pentru învăţământ special, unde vor urma cursuri copii cu dizabilităţi. În total, în judeţ au fost repartizaţi în clasa pregătitoare 1.614 copii, fiind locuri suficiente pentru a acperi toate cererile primite de ISJ de la părinţi.

Leave a Comment