Maria Moldovan, eleva CNS care a obținut locul I la Olimpiada Națională de Geografie și joacă fotbal în Liga fetelor

Maria are 15 ani, studiază la Colegiul Național Silvania din Zalău, este în clasa a IX-a C, profil matematică-informatică, iar înainte de sărbători a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Geografie. Puțini sunt cei care știu că Maria nu are ca pasiune doar geografia. În timpul liber, adolescenta joacă fotbal și activează la echipa feminină de fotbal din Dioșod.

Pe Maria am întâlnit-o zilele trecute. Am stabilit să realizăm interviul în pauza mare. A acceptat și ne-am întâlnit în biroul directorului Colegiului Național Silvania, profesorul Florin Morar. Nu știu de ce, dar aveam impresia că Maria este o fată emotivă, dar m-am înșelat. Ne-am salutat și mi-am dat repede seama că pare foarte disciplinată, privirea ei inspiră inteligență, o mare capacitate de analiză și dorința de a reuși. Discuția a decurs normal. Eram curios să văd cum poate obține un copil o asemenea performanță. Mi-a povestit că cea care a pregătit-o la geografie este profesoara Sanda Bulgărean, cadru didactic căruia îi datorează cea mai mare parte din pasiunea sa pentru această materie, dar și rezultatele obținute de-a lungul timpului. Am rugat-o pe Maria să-mi spună cum arată o zi obișnuită din viața sa. M-a privit și a schițat un zâmbet ușor. Programul său este unul obișnuit. Dimineața se duce la școală, iar după ce cursurile se încheie se duce acasă. Urmează o pauză pentru masă și odihnă, iar pregătirea reîncepe, își face temele, învață. Ideile esențiale le reține la clasă, are capacitate analitică, adoră perseverența. Am vorbit și despre pasiunile sale, despre ce face în timpul liber. A râs și mi-a spus că joacă fotbal, că activează la singura echipă feminină de fotbal din județ și că se uită la meciuri. A început să joace fotbal în copilărie, se distra cu vecinii, cu prietenii săi, bătea mingea, juca fotbal, iar plăcerea pentru acest sport a rămas.

Campioană la geografie și profilul matematică-informatică

E interesant pentru că Maria este într-o clasă de matematică-informatică intensiv. Mi-a spus că există o legătură între geografie și matematică, ambele fiind științe exacte, iar matematica a ajutat-o în obținerea unui asemenea rezultat. Nu știe exact ce va face după ce va absolvi și facultatea. Speră să profeseze într-un domeniu care are legătură cu geografia. Încă nu s-a hotărât dacă va rămâne în țară. Maria va decide, va vedea, este tânără olimpică, este cea mai bună din țară la geografie.

Performanța nu vine fără muncă

Directorul CNS, profesorul Florin Morar, mi-a explicat că Maria este un copil de excepție, o elevă cu rezultate deosebite, toate obținute prin multă muncă și seriozitate. De fapt, secretul unei asemenea performanțe este foarte simplu: munca. Gata, am încheiat discuția, pauza mare s-a sfârșit, s-a sunat la clasă. I-am mulțumit Mariei, ne-am salutat. I-am spus că societatea românească are nevoie de tineri ca ea, de oameni buni, de oameni drepți, că astfel de oameni reprezintă singura șansa pentru ca țara asta să-și revină. Mult succes, Maria!

One Thought to “Maria Moldovan, eleva CNS care a obținut locul I la Olimpiada Națională de Geografie și joacă fotbal în Liga fetelor”

  1. […] Maria are 15 ani, studiază la Colegiul Național Silvania din Zalău, este clasa a IX-a C, profil matematică-informatică, iar înainte de sărbători a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Geografie. Puțini sunt cei care știu că Maria nu are ca pasiune doar georafia. În timpul liber, adolescenta joacă fotbal și activează la echipa feminină de fotbal din Dioșod. Pe Maria am întâlnit-o zilele trecute. Am stabilit să realizăm interviul în pauza mare. A acceptat și ne-am întâlnit în biroul directorului Colegiului Național Silvania, profesorul Florin Morar. Nu știu de… Citeste mai mult […]

Leave a Comment