Laborator de mecanică la API, realizat cu bani privaţi

 

Un nou laborator şcolar dotat conform ultimelor standarde va fi inaugurat, cel mai probabil, în luna decembrie, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. După cel de electronică şi automatizări, inaugurat în anul şcolar precedent tot la aceeaşi unitate liceală, şi cel de pneumatică şi hidraulică de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, inaugurat în urmă cu un an, de această dată este vorba de un laborator de mecanică.
Investiţia, în valoare de 129.000 de dolari, va fi asigurată, la fel ca şi în cazul primelor două laboratoare, de către TenarisSilcotub, potrivit informaţiilor prezentate de Flavia Negrea, inspector şcolar învăţământ tehnic şi profesional, în cadrul unei conferinţe de presă.
Conform spuselor sale, multinaţională sprijinină dezvoltarea învăţământului tehnic, precum şi finalizarea procesului de îmbunătăţire a programei şcolare.”O activitate foarte importantă, în premieră în România, a fost etapa din programul STEP (Strengthening Technical Education Program), prin care firma TenarisSilcotub sprijină dezvoltarea învăţământului tehnic, de finalizare a procesului de îmbunătăţire a curriculei tehnice. În perioada 23 – 24 octombrie au fost prezenţi la Zalău reprezentanţi ai Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), care alături de profesorii de specialitate din judeţ, de reprezentanţi ai platformei industriale, de specialişti în domeniu, au pus la punct ultimele detalii privind modificarea curriculei şi adaptarea ei la nevoile angajatorilor, la pregătirea generală pentru calificările corespunzătoare domeniilor de pregătire profesională Mecanică, Electric şi Electronică – Automatizări”, a explicat inspectorul şcolar sălăjean.
Activitatea a debutat cu o vizită de documentare la fabrica Michelin România – Punct de Lucru Zalău şi a continuat cu dezbateri la sediul ISJ Sălaj. Standardele de pregătire profesională revizuite sunt cele aferente calificărilor: tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică, tehnician prelucrări la cald, tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, tehnician mecatronist, operator pe maşini cu comandă numerică şi sculer matriţer.

Leave a Comment