În Sălaj, procentul mediilor de peste 5 la Evaluarea Naţională – aproape de 80 la sută

Din cei peste 1.600 de elevi prezenţi la Examenul de Evaluarea Naţională în Sălaj, 1.312 candidați au obținut medii peste sau egale cu 5 (cinci) – un procent de 79,56 la sută faţă de 75.92 la sută în anul 2021. La nivel național, procentul acestor medii este 82,3 la sută (76,8 la sută în anul 2021). Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, la proba de Limba și literatura română, dintre cei 1.660 de candidați prezenți, 1.399 au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), un procent de 84,28la sută, față de 78,12 la sută în anul 2021. Opt candidați au fost notați cu 10 (zece). Note de 10 sunt la următoarele școli: Şcoala Gimanzială „Simion Bărnuţiu” Zalău – dou[ note, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău – o notă de zece, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău – o notă de zece, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău – o notă de zece, Şcoala Gimnazială „Horea” Şimleu Silvaniei – o notă de zece, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău – o notă de zece şi Şcoala Profesioanlă Sâg – o notă de zece. La nivel naţional, pentru proba de Limba și literatura română procentul este 85,9 la sută, față de 84 la sută în anul 2021. La proba de Matematică, dintre cei 1.649 candidați prezenți, 1.203 de candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), un procent de 72,95 la sută (față de 65,39 la sută în anul 2021. Zece candidați au obținut nota 10 (zece). Note de 10 sunt la următoarele școli: Colegiul Naţional „Silvania” Zalău – patru note de zece, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău – o notă de zece, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” – o notă de zece, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău – o notă, Şcoala Gimanzială „Silvania” – Şimleu Silvaniei – o notă de zece, Şcoala Gimnazială nr. 1 Fildu de Mijloc – o notă de zece şi Şcoala Gimnazială „Vasile Lucăcel” Someş Odorhei – o notă de zece. La nivel național pentru proba de Matematică s-a înregistrat un procent de 77,5 la sută, față de 67,4 la sută în anul 2021. De asemenea, la Limba și literatura maternă dintre cei 372 de candidați prezenți, 364 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5, un procent de 97,85 la sută, față de 96.31 la sută în anul 2021. Nu s-a înregistrat nicio notă de 10 (zece). La nivel național, pentru proba de Limba și literatura maternă, procentul este 96,1 la sută, față de 95,9 la sută în anul 2021. Rezultatele au fost publicate cu anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat.

2 Thoughts to “În Sălaj, procentul mediilor de peste 5 la Evaluarea Naţională – aproape de 80 la sută”

  1. […] Din cei peste 1.600 de elevi prezenţi la Examenul de Evaluarea Naţională în Sălaj, 1.312 candidați au obținut medii peste sau egale Citeste mai mult […]

  2. Dorin

    Am crezut ca am reglementat cu 70 la suta. Sau zic asa, sau 70/%, dar nicidecum in procent de 70%; asta insemnand 70 la suta, la suta, deci zic de 2 ori la suta, pentru ca pro+ centum, din latina, (nr. cardinal=o suta), inseamna „pentru o suta”.
    Augusta, prietena mea, vreau sa construiesc nu sa daram.

Leave a Comment