În 2 aprilie, se dă startul înscrierilor în clasele pregătitoare

VIDEO

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, care sunt modificările ce vizează clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar. Noutăţile privind această clasă au fost discutate pe larg într-o şedinţă organizată la finele săptămânii trecute de ministrul Educaţiei cu conducerea tutotur inspectoratelor şcolare din ţară.
„Clasa pregătitoare va funcţiona şi anul viitor şcolar la învăţământul primar. Un lucru important de reţinut este că înscrierea copiilor se va putea face doar la secretariatele şcolilor, inclusiv pentru situaţiile în care clasa pregătitoare funcţionează la grădiniţă”, a precizat Gheorghe Bancea.
Potrivit sursei citate, la şedinţă a fost stabilită şi data de la care vor începe înscrierile. „Începând cu data de 2 aprilie, se va da startul înscrierilor în clasele pregătitoare. Înmatricularea elevilor se va face computerizat, o singură dată, în baza fişelor completate de părinţi. Pentru cazurile în care părinţii optează pentru o altă unitate şcolară decât cea arondată domiciliului se va organiza, la nivel de judeţ, o triere, în funcţie de anumite criterii”, a afirmat inspectorul şcolar.
Bancea a dat asigurări că fiecare copil care îndeplineşte vârsta optimă va avea loc în clasa pregătitoare în şcoala din circumscripţie.
La toate clasele vor preda cadre specilizate, anume profesori pentru învăţământ primar, dar vor putea preda şi cadrele didactice cu dublă specializare, de educator/învăţător. „Se doreşte a se păstra continuitatea la clasă, astfel încât cadrele didactice care vor preda în clasa pregătitoare vor duce aceste clase până la finalizarea ciclului primar. Introducerea acestei clase pregătitoare la învăţământul primar s-a făcut pe principiul că astfel copilul se poate acomoda mai uşor cu programul de şcoală, că este o perioadă de tranziţie între grădiniţă şi şcoală.
Inspectorul şcolar a precizat că pentru organizarea clasei pregătitoare vor continua investiţiile. Până cel târziu la 1 septembrie, se vor achiziţiona mobilier şcolar şi materiale didactice.

Clasa pregătitoare devine obligatorie la anul

Una dintre cele mai importante modificări vizează vârsta la care copiii se vor putea înscrie la şcoală. Gheorghe Bancea a precizat că acesta este ultimul an în care părinţii vor putea să-şi înscrie copiii direct în clasele I, chiar dacă nu au parcurs clasa pregătitoare deşi aveau vârsta prevăzută de lege pentru acest lucru. „În acest an se pot înscrie în clasa I şi copiii care nu au parcurs clasa pregătitoare, deşi aveau vârsta prevăzută de lege pentru acest lucru. De la anul, însă, toţi copiii, indiferent de vârstă, vor trebui să treacă prin această clasă pregătitoare”, a afirmat Bancea.
Copiii cu vârsta mai mică de 6 ani se pot înscrie în clasa pregătitoare, dar nu obligatoriu, numai după ce se va face o evaluare specifică a acestuia. Cei cu vârste cuprinse între 6 şi 7 ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare. Copiii cu vârsta mai mare de 7 ani se vor înscrie în clasa I. In acest an se pot inscrie in clasa I şi copiii care nu au parcurs clasa pregatitoare desi aveau varsta prevazuta de lege pentru acest lucru.
În cazul în care un copil are vârsta de 6 ani, dar părintele nu doreşte înscrierea în clasa pregătitoare, acesta trebuie să facă dovada că respectivul copil nu corespunde pentru această formă de învăţământ.

Părinţii agreează, cică, clasa pregătitoare

Nenumăratele nemulţumiri iscate în rândul părinţilor privind implementarea acestei clase la învăţământul primar au împins reprezentanţii ministeriali spre realizarea unui studiu care să scoată la iveală eventualele disfuncţionalităţi ale clasei pregătitoare şi măsurile de remediere.
Pentru o cât mai bună acoperire a problematicii pe care o implică o asemenea cercetare, inspectoratele şcolare au solicitat, la rândul lor, completarea chestionarelor destinate realizării acestui studiu de către următoarele persoane din grupul ţintă: inspectorii pentru învăţământul primar, directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, cadrele didactice care predau la clasa pregătitoare, precum şi părinţii. „Din chestionarele aplicate părinţilor, mulţi au răspuns că sunt de acord ca pregătirea elevilor din clasele pregătitoare să aibă loc la nivelul şcolilor. Pe această caşe, invităm pe toţi cei care au nelămuriri să se prezinte la şcolile unde funcţionează astfel de clase, să stea la discuţii cu profesorul de la clasă şi să se lămurească despre ce înseamnă pregătirea copiilor în clasa pregătitoare”, a afirmat inspectorul şcolar.
Gheorghe Bancea a mai spus că, până la data de 31 martie, vor fi organizate în judeţ întâlniri cu părinţii şi administraţiile locale, astfel încât să răspundă tuturor nelămuririlor privind clasa pregătitoare. Până la finele lunii martie va fi publicată metodologia de înscriere în clasa pregătitoare, aceasta urmând să fie mai flexibilă, astfel încât părinţii să aibă mai multe opţiuni.

Leave a Comment