Elevii și studenții vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun în Zalău

Primăria municipiului Zalău vrea să introducă, pentru prima dată, gratuitatea pe mijloacele de transport în comun ale SC “Transurbis”, pentru elevii și studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, care studiază în una din unitățile de învățământ acreditate/autorizate, din municipiul Zalău. Conform Proiectului de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali municipali în ședința de Consiliu local de joi, 27 septembrie, municipalitatea vrea să acorde gratuitate elevilor și studenților pe tot parcursul anului școlar, până în 31 august 2019.

Pentru ca hotărârea să poată fi imediat aplicată, iar elevii și studenții să nu se lovească de birocrația specifică și așteptarea emiterii unor legitimații, peste doar câteva zile, pe tot parcursul lunii octombrie, elevii și studenții vor circula pe toate mijloacele de transport în comun din Zalău pe baza carnetului de note sau a carnetului de student, urmând ca din luna noiembrie aceștia să circule în baza unui abonament sau titlu de călătorie, eliberat la casele de bilete în baza solicitării fiecărui elev sau student. Cei aproximativ 10.200 de elevi care învață în Zalău beneficiază, în prezent, de o reducere de 50 la sută pe mijloacele de transport în comun din municipiu, prețul unui abonament redus fiind de 30 de lei.

 

Alte articole

One Thought to “Elevii și studenții vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun în Zalău”

  1. cristi

    cam tarziu nu credeti?

Leave a Comment