Elevii din 96 şcoli sălăjene intră în Evaluarea Naţională

Peste 1.900 de elevi de clasa a VIII-a din 96 de unităţi de învăţământ judeţul Sălaj s-au înscris la Evaluarea Naţională din acest an, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Pentru buna desfăşurare a Evaluării Naţionale, au fost deja pregătite 56 Centre de Examen, 42 Centre de Comunicare şi un Centru Zonal de Evaluare, la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău.
Probele scrise încep luni, 11 iunie, cu proba Limba şi literatura română, şi vor continua miercuri, 13 iunie, cu proba la Matematică, iar în 14 iunie, cu cea la Limba şi literatura maternă. Toate probele scrise vor începe la ora 9, elevii având la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor.
La fel ca anul trecut, lucrările absolvenţilor sălăjeni vor fi transportate şi evaluate în alt judeţ, aşa cum s-a procedat, pentru prima dată, la Examenul de Bacalaureat Naţional din 2015. La rândul său, judeţul Sălaj va prelua şi corecta lucrări dintr-un judeţ învecinat. Primele rezultate vor fi afişate, în data de 19 iunie, când vor fi depuse şi eventualele contestaţii. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi publicate, pe 23 iunie.

Leave a Comment