Elevii devin profesori pentru o zi

Devenit tradiţie şi apreciat deopotrivă de elevi şi cadre didactice, proiectul <<Profesor pentru o zi >> continuă şi în acest an, în liceele sălăjene. În perioada 22 februarie – 4 martie 2016, elevii din liceele din județul Sălaj au ocazia să ia locul dascălilor lor pentru o zi, în cadrul a celei de-a X-a ediții a ineditului proiect derulat de Consiliul Județean al Elevilor Sălaj. Pe parcursul anilor, numărul participanţilor a crescut considerabil, ajungând ca la ultima ediţie să se înscrie aproximativ 500 de liceeni. Scopul principal al acestui proiect rămâne acela de a  realiza schimbul de informaţie profesională între cadrele didactice şi elevii din ciclul liceal, iar printre obiectivele acestuia se numără dezvoltarea capacităţii empatice dintre cei doi <<actori>> ai sistemului de învăţământ, crearea unui climat favorabil actului educaţional, dar şi consolidarea unei relaţii democratice profesor-elev. Orele ”Profesorilor pentru o zi” vor fi apreciate de cadrele didactice plecând de la o fișă de obsevație.  Toți elevii participanți vor fi apreciați pentru munca depusă, iar cel care a obținut cele mai bune calificative, va fi numit ”director” pentru o zi . El va petrece o zi alături de directorul liceului putând fi implicat în toate activitățile acestuia. Cei care au ocupat această funcție se vor întâlni în cadrul Galei ”Director pentru o zi”, gală organizată de Consiliul Județean al Elevilor Sălaj. Cu prilejul acestui eveniment se va alege și elevul care a câștigat competiția ”Inspector pentru o zi”. Acesta va fi desemnat în funcție de planul de acțiune pe care l-a gândit și elaborat. Consiliul Județean al Elevilor Sălaj îi felicită pe toți cei care se implică în acest proiect și le urează succes în proiectarea unor ore cât mai interesante.

Leave a Comment