Educație outdoor la Școala din Sânmihaiu Almașului

Grație unui proiect intitulat sugestiv “Educație în comunități interetnice. Mobilizare autentică”, la Școala Gimnazială din Sâmnihaiu Almașului a fost realizată o sală de clasă în aer liber.

Zeci de copii, părinți și cadre didactice s-au mobilizat într-o acțiune care a avut loc la începutul acestei luni, alături de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (CVCN) și partenerii săi, pentru a realiza o sală outdoor în curtea unității de învățământ. Potrivit organizatorilor, proiectul a fost unul inedit pentru că s-a bazat pe o campanie de fundraising, susținută și de ultramaratonistul Ianco Slovak care a alergat pentru această cauză 52 de kilometri, pe distanța Cluj – Sânmihaiu Almașului. Exemplul lui a fost urmat și de profesorul de sport din comună, Ionuț Cuibuș care a alergat 31 de kilometri. Cei doi sportivi au fost primiți în aplauzele zecilor de copii și părinți. În cele s-au strâns 8400 de lei pentru clasa oudoor, iar comunitatea locală a trecut la treabă. S-au implicat aproximativ 100 de persoane, copii, părinți, dar și personalul CVCN, inclusiv cadre didactice, fiecare după pricepere. Astfel, au fost construite zece băncuțe și o catedră din europaleți, un dulap pentru depozitarea materialelor didactice și a pernelor, dar și o bibliotecă.

Zonă de relaxare în curtea școlii

De asemenea, a fost amenajată o zonă de relaxare, cu hamace și parasolare pentru zilele toride și au fost pregătite o serie de materiale utile în procesul educațional constând în: cărți, clipboard-uri, perne, joc X si 0 din materiale naturale etc. „Educația de calitate înseamnă mai mult decât o curriculă bună, o sală de clasă și un profesor dedicat. Educația ține și de contextul creat pentru învățare, care poate stimula gândirea liberă și creativitatea. Cadrul natural creat la Sânmihaiu Almașului potrivit pentru activități de educație outdoor, oferă elevilor nenumărate beneficii fizice, emoționale și relaționale, ce vor contribui la creșterea motivației și a sentimentului de plăcere în raport cu procesul de învățare”, a spus  Nicoleta Chiș-Racolța, manager de proiect.

De cealaltă parte, directorul Școlii Gimnaziale Sânmihaiu Almașului – Lavinia Gorgan, a precizat a fost încântată de faptul că  părinții au răspuns pozitiv activității desfășurate în curtea școlii. “M-a încântat faptul că parinții, 32 la număr, au răspuns pozitiv invitației noastre și astfel, am petrecut împreună o zi excepțională, muncind pentru copii, pentru comunitate și educație”.  De precizat este faptul că proiectul “Educație în comunități interetnice. Mobilizare autentică” este derulat de Asociația Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația JK Youth Zalău și Asociația Creștină Something New și beneficiază de o finanțare în valoare de 108.761,08 de euro, prin programul Active Citizens Fund – România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

 

Leave a Comment