Educatie distractiva la Zilele Colegiului National Silvania

Educatie distractiva la Zilele Colegiului National Silvania

Elevii Colegiului National Silvania (CNS) sarbatoresc, incepand de ieri si pana azi, inclusiv, Zilele scolii prin activitati distractive dintre cele mai inedite, demonstrand ca distractiile adolescentine nu inseamna discoteci si baruri, tutun, alcool sau droguri, ca pot rade copios si ca pot iesi in evidenta prin spontaneitate, simt al umorului sau inteligenta. O astfel de demonstratie a avut loc ieri, 7 mai, in sala festiva a liceului, in prezenta profesorilor si a presei, unde o echipa a fetelor si una a baietilor au fost antrenate, alaturi de public, intr-o disputa structurata pe cinci probe, la care cele doua echipe s-au supus reciproc la probe de istetime, fler, personalitate, au mimat situatii comice, au continuat povesti folosind cuvinte abstracte si au ghicit, folosindu-si simtul gustativ, diferite ingrediente culinare.

Activitatile distractiv-educative ale elevilor de la CNS fac parte din proiectul FEEL – CNS si se afla la cea de-a treia editie. Acestea au continuat ieri cu un cenaclu literar, o dezbatere pe tema artei fotografice. Azi au loc spectacole de teatru ale trupei scolii, Musca-n lapte, karaoke, expozitie cu vanzare de tablouri, lansarile revistelor Caiete Silvane(supliment), Clubul de presa, Ritmuri adolescentine, Elipsa nr. 8. In aceeasi atmosfera, in laboratorele de fizica, informatica, chimie, biologie, de stiinte socio-umane si de geografie au loc azi activitati practice specifice fiecarui domeniu amintit. Elevii si profesorii au mai pregatit de Zilele scolii, in curtea mica a colegiului de data aceasta, o expozitie de fotografii, desene si obiecte realizate de elevi, body-painting realizat de cercul de arte vizuale al liceului, campionate de sah si tenis de masa, muzica, dans, un meci de fotbal intre elevi si profesori si alte jocuri sportive.

Activitatile din cadrul sarbatorii de la CNS se vor incheia azi, la ora cinci, cu un Five oClock tea la clubul scolii si se constituie intr-o alternativa viabila a comportamentelor vicioase dobandite de adolescentii aflati mereu in cautarea distractiei si afirmarii de sine.

Leave a Comment