Contestaţiile au mărit numărul elevilor sălăjeni care primesc „Bani de liceu”

Numărul liceenilor din Sălaj ce vor beneficia de sprijin financiar în cadrul programului „Bani de liceu” a crescut în urma soluţionării contestaţiilor. Încă 17 solicitanţi au fost declaraţi eligibili, conform listei publicate marţi, 10 noiembrie, de către Ministerul Educaţiei. Astfel, lista cuprinde, în total, 439 de elevi sălăjeni care vor primi, în acest an şcolar, câte 180 de lei pe lună, drept sprijin pentru continuarea educaţiei.
Cu toate acestea, numărul beneficiarilor este mult mai mic faţă de anii precedenţi. Comparativ cu anul şcolar precedent, sunt cu aproape 50 la sută mai puţini.
Acordarea ajutoarelor sociale a fost făcută după anchete sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii. Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” se acordă lunar, în cuantum de 180 lei pe lună, la începutul anului şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie. Bursa nu este condiţionată de obţinerea unor performanţe şcolare, singura condiţie impusă este prezenţa la ore. Beneficiarii “Banilor de liceu”, care înregistrează mai mult de 20 de absenţe într-o lună, pierd banii începând cu luna imediat următoare şi nu mai pot fi reprimiţi în program, în acelaşi an.
Sumele reprezentând sprijinul financiar se repartizează inspectoratelor şcolare judeţene de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe baza listelor cu beneficiarii sprijinului financiar transmise de inspectoratele şcolare şi validate de comisia constituită la nivelul Ministerului. Plata sprijinului financiar către elevi se va face prin casieriile unităţilor de învăţământ.

Anual, numărul beneficiarilor scade
În anul şcolar precedent, aproximativ 860 de liceeni din judeţ au beneficiat de această bursă socială. Mai exact, a fost vorba despre 858 de elevi, din cadrul celor 23 liceale din judeţ, care fie se află în întreţinerea unor familii în care venitul brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare cererii, este mai mic de 150 de lei, fie beneficiază de o măsură de protecţie socială ori sunt aflaţi sub tutelă. Conform listei afişate pe site-ul ISJ Sălaj, cei mai mulţi beneficiari ai acestui ajutor social au fost elevi ai unităţilor liceale din municipiu, respectiv 215, urmaţi de liceenii din Şimleu Silvaniei, 173 şi cei din Jibou, 120.
În urmă cu doi ani, în Sălaj, 1.094 de liceeni, care proveneau din familii cu venituri reduse, au primit, inclusiv pe perioada vacanţelor şi a practicii, câte 180 de lei lunar, însă, pe parcursul anul şcolar, din cauza absenţelor acumulate, circa 138 dintre aceştia au rămas fără bursa socială.

Leave a Comment